Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iarnă rămâne în arest "Prospături" în dosarul minorei obligate să facă sex cu 110 bărbaţi

ro

30 Oct, 2010 00:00 1319 Marime text
Magistraţii Tribunalului Constanţa au judecat zilele trecute dosarul cu numărul unic 39565/212/2010, care a avut ca obiect recursul formulat de Alexe Iarnă împotriva măsurii de arestare preventivă.

De menţionat că individul în cauză a intrat în colimatorul oamenilor legii după ce ar fi întreţinut raporturi sexuale contra cost cu o minoră. Revenind la dosar, mai putem spune că judecătorii au hotărât să respingă recursul lui Iarnă. Mai mult decât atât, instanţa l-a obligat pe individ la plata a 70 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Alexe Iarnă, de 54 de ani, şi Victor Peicu, de 61 de ani, ambii din Constanţa, au fost reţinuţi la jumătatea acestei luni, fiind acuzaţi că au întreţinut raporturi sexuale cu o fată, de numai 14 ani. Minora era obligată să se prostitueze chiar de către mama ei, Stela Akar, de 41 de ani, dar şi de concubinul acesteia, Gabriel Stoicescu, de 37 de ani. Atât Akar, cât şi Stoiescu au fost reţinuţi preventiv. Pe data de 16 octombrie, în urma unui flagrant, Stela Akar a fost prinsă în timp ce oferea serviciile sexuale ale fiicei sale, pretinzând suma de 100 de lei, "clientul" fiind un ofiţer sub acoperire. La momentul mediatizării cazului, Adina Florea, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanta, a spus că minora ar fi avut raporturi sexuale cu 65 de bărbaţi în Năvodari şi cu 45 în Constanţa. Minora a fost dusă într-un centru de reabilitare. Amintim că Alexe Iarnă a fost la un pas de a fi ucis, după ce, în seara zilei de 23 septembrie 2006, a fost înjunghiat de două ori de Alexandru Aldea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii