Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:01 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grefierii constanteni ameninta cu greva generala

ro

14 Apr, 2009 02:31 1065 Marime text
După ce au blocat activitatea instanţei pentru circa trei ore, astfel încât s-au judecat numai cazurile de urgenţă, cu arestaţi, grefierii constănţeni vorbesc chiar despre o posibilă declanşare a grevei generale.
Aproximativ 20 de grefieri constănţeni au participat ieri, în Capitală, la pichetarea sediului Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Simultan, activitatea în instanţele constănţene a fost blocată circa trei ore, în intervalul 10.00 - 13.00, personalul auxiliar constănţean protestând, în semn de solidaritate. „Până acum nu ne-am făcut auziţi, am lăsat de la noi mereu, însă în acest moment este posibil să se declanşeze greva generală", a afirmat Eugenia Manea, reprezentantul constănţean al sindicatului Pro Just. În toată ţara, aproximativ 500 de grefieri au protestat în legătură cu neplata drepturilor salariale la termenul stabilit. Discuţiile dintre liderii de sindicat şi reprezentanţii ministerului nu au dus la nicio concluzie, însă se va încerca reluarea acestora în cursul zilei de joi. Dacă şi aceste negocieri vor eşua, nu este exclus să se declanşeze greva generală.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii