Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DJ Internullo da vina pe fani pentru cocaina lui

ro

02 Mar, 2009 01:07 996 Marime text

Celebrul DJ Internullo a călcat pragul Tribunalului Constanţa. În faţa judecătorilor, Rosario Internullo a declarat că avea drogurile care au fost găsite asupra sa de la un fan care a dorit să-şi exprime astfel recunoştinţa.

Instanţa a demarat, la sfârşitul săptămânii trecute, cercetarea judecătorească în procesul în care DJ Internullo este acuzat de consum de droguri. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Tribunalului la începutul acestui an, însă procesul a fost amânat la prima înfăţişare, pentru ca dj-ul italian să-şi poată angaja un avocat care să-l reprezinte în faţa instanţei. Vineri, muzicianul, pe numele său Luca Rosario Internullo, a compărut în faţa magistraţilor constănţeni şi a fost de acord să dea declaraţii cu privire la împrejurările în care au fost descoperite narcoticele asupra lui. „Primisem punguţele cu cocaină de la un fan, care mi-a mulţumit astfel pentru prestaţia din seara respectivă", a declarat DJ Internullo, prin intermediul interpretului autorizat. Totodată, bărbatul a precizat că este doar consumator ocazional de droguri şi că nu obişnuieşte să folosească în mod curent narcotice. Foarte interesant este faptul că, în faza de urmărire penală, DJ Internullo a precizat că o persoană necunoscută i-a dat drogurile care au fost găsite, ulterior, asupra sa. Judecătorii au stabilit următoarea înfăţişare pentru data de 20 martie, dată la care vor fi audiaţi martorii propuşi prin rechizitoriu. Artistul italian a fost prins în urma unui flagrant organizat pe 1 mai anul trecut, într-un club din Mamaia. Potrivit anchetatorilor, Internullo avea asupra lui o punguţă în care se aflau trei grame de cocaină, pentru consum propriu. La momentul respectiv, DJ Internullo a admis că nu era pentru prima dată când a luat droguri. Dacă va fi găsit vinovat, muzicianul riscă o pedeapsă cuprinsă între doi şi cinci ani de închisoare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii