Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:46 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din salariul său de bugetar Apartamentele comisarului Vasile, de la Garda Financiară (documente)

ro

25 Feb, 2011 01:44 2471 Marime text
cap_2.jpgDouă apartamente, un teren şi datorii de 40.000 de euro. Aceasta este averea pe care comisarul Stelică Vasile de la Garda Financiară Constanţa a reuşit s-o agonisească din salariul său de bugetar.

În declaraţia de avere aferentă anului 2008 şi afişată pe site-ul Gărzii Financiare Constanţa, comisarul Vasile a precizat că avea un teren intravilan în Constanţa, de 600 de metri pătraţi, dobândit împreună cu soţia în anul 2007 în baza unui contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, soţii Vasile mai erau proprietari pe două apartamente, tot în Constanţa, primul de 46 mp fiind achiziţionat în 1994, iar cel de-al doilea de 80 mp fiind cumpărat în 2003. În acelaşi document, comisarul se mai „lăuda" cu un autoturism Dacia 1310, fabricat în 1994, dar şi cu o datorie de 40.000 de euro la o unitate bancară, fiind vorba despre un credit contractat în 2007 şi scadent în 2021. Salariile încasate de la Garda Financiară Constanţa i-au adus un venit anual de 38.845 de lei, la bugetul familiei contribuind şi soţia sa cu suma de 20.400 de lei. Singurele aspecte care se modifică în declaraţia de avere aferentă anului 2009, de asemenea afişată pe site-ul instituţiei sunt veniturile anuale realizate de soţii Vasile. Astfel, venitul comisarului a crescut la 46.160 de lei, în timp ce soţia sa a contribuit în anul respectiv cu suma de 23.781 de lei.

[label]Declaraţie de interese - Stelică Vasile 2008[/label] 

[label]Declaraţie de interese - Stelică Vasile 2009[/label] 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii