Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se face că se năpustesc mascaţii în case „Tandemul" procurori - judecători pentru percheziţii

ro

19 Dec, 2011 00:00 1083 Marime text

„Deschide! Poliţia!". Vorbe strigate la şase dimineaţa ce bagă groaza în orice cetăţean, indiferent dacă se ştie sau nu vinovat de ceva. Recent, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, însoţiţi de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au întors Mangalia cu susul în jos, în căutarea unor presupuşi membri ai unui presupus clan ce ar fi împărţit legea, legea lor, până nu de mult, în sudul litoralului.

În acest context, ZIUA de Constanţa vă prezintă în detaliu modul în care se pregătesc percheziţiile şi etapele pe care oamenii legii trebuie să le parcurgă înainte de a putea da buzna în casele diverşilor indivizi.

Conform legislaţiei în vigoare, percheziţiile pot fi efectuate ori de câte ori există indicii temeinice pentru descoperirea şi strângerea probelor. „Percheziţia domiciliară", spune legea, „poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului sau în cursul judecăţii".

Şedinţă secretă pentru autorizaţii

„În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală". Şedinţa în urma căreia judecătorii admit cererile procurorilor de a efectua percheziţii şi emit mandatele de percheziţie este secretă, iar părţile vizate nu sunt citate. Pe de altă parte, participarea procurorului este obligatorie. Codul de procedură penală arată că în baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă denumirea instanţei, data, ora şi locul emiterii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie, perioada pentru care s-a emis autorizaţia, locul unde urmează a se efectua percheziţia, numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia şi, nu în ultimul rând, numele învinuitului sau inculpatului. Este important de ştiut că autorizaţia poate fi folosită o singură dată, iar percheziţia dispusă în cursul anchetei se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucrători operativi. Foarte interesant, percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale.

Mascaţii vin la ora 6.00!

Totodată, legislaţia în vigoare arată faptul că ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se pot face între orele 6.00-20.00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Percheziţia începută între orele 6.00-20.00 poate continua şi în timpul nopţii. Conform Codului de procedură penală, „organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător". Cu alte cuvinte, deja încetăţenita frază „Deschide! Poliţia" ar reprezenta o primă legitimare cerută de lege. „Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu". De asemenea, trebuie să fie prezenţi şi martorii asistenţi în aceste cazuri.

Aduşi cu duba la percheziţii

Foarte interesant este şi faptul că, potrivit legii, când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. Mai exact, în cazul percheziţiilor de la Mangalia, Dumitru Albotă, unul dintre personajele vizate, se afla deja încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Totuşi, legea mai prevede faptul că „în cazul în care [persoana] nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu". Rând pe rând, toate încăperile locuinţei vizate în timpul percheziţiilor pot fi deschise, iar alături de acestea, toate mijloacele de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, în cazul în care cel care este în măsură să le deschidă refuză s-o facă de bună voie. Liniştitor însă este gândul că pot fi ridicate numai obiectele şi înscrisurile care au legătură cu ancheta în sine. În urma ridicării obiectelor şi documentelor se întocmesc procese verbale, care urmează să fie semnate atât de anchetatori, cât şi de martorii asistenţi, dar şi de persoanele ale căror locuinţe au fost vizate de percheziţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii