Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:12 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani in plus pentru capela mortuara Primaria Cernavoda

ro

11 Jan, 2010 03:23 3791 Marime text
cimitir_cernavoda_casa_mortuara_oase_14.jpgPrimăria Cernavodă a suplimentat suma necesară construcţiei casei mortuare din Cimitirul Ortodox, pentru „lucrări de acoperire"

Aşa cum arătam în materialul „Morţii se dezgroapă cu excavatorul la Cernavodă", publicat în ediţia din 13 noiembrie 2009, lăcaşul de priveghere a fost construit, parţial, pe mormintele bătrânilor de la fostul azil din oraş.

În ducerea la îndeplinire a ctitoriei comandate de Mariana Mircea, sicriele au fost smulse cu excavatorul din malul de pământ, pentru a se face loc unei semeţe capele mortuare, construită lângă alta, existentă de ceva timp lângă biserica Sfinţii Chiril şi Nicolae.

Iniţial, pentru construirea capelei s-a estimat o valoare de 120.770 lei, contractul de lucrări fiind atribuit pentru suma de 84.494 lei fără TVA. La deschiderea ofertelor au participat patru firme, câştigătoare fiind desemnată SC AD Power SRL, din Cernavodă, această societate fiind deci, cea ale cărei utilaje au deshumat mormintele despre care am amintit. Patronul societăţii, Adrian Iofcea, a precizat însă la vremea respectivă că a anunţat în scris primăria cu privire la găsirea osemintelor, dar că reprezentanţii administraţiei locale au dispus punerea rămăşiţelor pământeşti în saci şi continuarea lucrărilor. Nu s-a specificat modul de lucru, aşa că, dă-i înainte cu excavatorul peste morminte!

AD Power a lăsat preţul mic, dar a cerut suplimentare

Pentru că, se pare, preţul ofertat de către AD Power nu a fost real, a fost nevoie de suplimentarea sumei atribuite. Potrivit anunţului de atribuire nr. 75647/07.01.2010, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea estimată pentru contractul adiţional la lucrările de construire a casei mortuare a fost de 84.494 lei fără TVA, preţul de atribuire fiind de 113.633 lei fără TVA. Această ordonare de cifre ne-a stârnit atenţia din mai multe motive. În primul rând pentru faptul că valoarea finală (de atribuire) este mai mare decât cea estimată, ceea ce, conform legii, nu are voie să se întâmple. În al doilea rând, aceste sume ne-au atras atenţia şi pentru faptul că valoarea finală a contractului adiţional este mai mare decât cea din contractul iniţial. În al treilea rând, suma prezentată ca fiind valoare estimată în cazul actului adiţional este aceeaşi cu suma de atribuire din contractul iniţial.

Primăria a greşit anunţul din SEAP

Am contactat-o telefonic pe primarul Mariana Mircea care ne-a cerut să revenim cu telefon pentru a se interesa exact despre ce este vorba. Între timp l-am sunat pe patronul societăţii, Adrian Iofcea, care ne-a spus că la mijloc este o greşeală întrucât contractul adiţional nu a fost de 113.633 lei fără TVA, aşa cum se preciza în anunţul de atribuire pentru suplimentarea sumei. El a dedus că este posibil ca reprezentanţii Primăriei Cernavodă să fi publicat această cifră ca sumă a primului contract şi al celui adiţional. Am contactat-o din nou pe primarul Mariana Mircea care, iniţial, a încercat să spună că interpretăm greşit anunţul, însă când a auzit că este posibil ca datele să fie eronate a afirmat că o să consulte personal site-ul SEAP. La scurt timp am primit o adresă oficială, din partea Primăriei Cernavodă, semnată de Mariana Mircea, prin care ni s-au repetat valorile publicate în SEAP, primarul precizând că actul adiţional a fost semnat pentru 29.139 lei.

Concluzia ce se desprinde din discuţiile avute atât cu Adrian Iofcea, cât şi cu Mariana Mircea, este că reprezentanţii primăriei au publicat greşit datele din anunţ.

Ar mai fi câştigat AD Power?

Din spusele lui Iofcea, suplimentarea a fost de douăzeci şi ceva de mii lei noi. „Suma pe care am primit-o drept suplimentare este, probabil, diferenţa între 113.633 şi suma iniţială, de 84.494", a afirmat constructorul. De aici ar rezulta că suplimentarea a fost de 29.139 lei, aşa cum de altfel, a precizat şi Mariana Mircea. Trebuia prin urmare ca valoarea finală a contractului adiţional, publicată în SEAP, să fie 29.139 lei şi nu 113.633, suma contractului iniţial, plus suplimentarea.

Revenind, ne gândim că, dacă AD Power ar fi participat la prima licitaţie ofertând preţul de 113.633 lei - valoarea la care s-au ridicat până acum lucrările - nu se ştie dacă ar mai fi câştigat, având în vedere faptul că au mai fost trei ofertanţi. Dar există practica binecunoscută, ca firmele să vină cu preţuri foarte mici la licitaţii, bazându-se pe faptul că ulterior vor încheia contracte adiţionale. Acesta este, se pare, şi secretul AD Power.

Primăria lăsa casa mortuară dezvelită

Revenind la motivul suplimentării, Adrian Iofcea ne-a declarat că a fost nevoie de o tonă de fier în plus, şi de mai multe materiale, care nu au fost incluse în proiect. Aşadar, nu s-a făcut o estimare corectă pentru acest contract de lucrări. În anunţul de atribuire pentru suplimentarea sumei se precizează că este vorba despre „Lucrări de acoperire şi alte lucrări speciale de construcţii". În adresa pe care am primit-o la redacţie vineri, 8 ianuarie, însăşi Mariana Mircea precizează că „au intervenit lucrări suplimentare care nu au fost prevăzute în contractul iniţial". Deci, ce să înţelegem, că Primăria Cernavodă nu a prevăzut faptul că edificiul va avea nevoie şi de un acoperiş?!

Potenţial candidat la funcţia de primar, are contracte cu Primăria

Din declaraţii Iofcea a dat de înţeles că nu are o relaţie foarte bună cu primăria, afirmând că are două facturi neplătite, una din 9 şi alta din 16 decembrie. El a adăugat că, dacă nu i se vor achita, luni va opri lucrările la capelă. De precizat că noul edificiu este aproape gata, constructorul lucrând acum la finisaje, după cum ni s-a spus.

Menţionăm că patronul AD Power are şi unele aspiraţii politice. El nu a exclus posibilitatea de a candida la funcţia de primar al oraşului Cernavodă, în cazul în care Mariana Mircea ar fi demisă prin referendum. Iofcea a susţinut că dacă s-ar înscrie în cursa pentru mandatul de primar, ar reprezenta PD-L în această bătălie electorală. Ne întrebăm care ar fi termenii colaborării între Mariana Mircea şi Adrian Iofcea dacă acesta ar ieşi primar, pentru că, din câte ştim, Mariana Mircea nu are nici firmă de construcţii, şi nici de alte case mortuare n-ar mai fi nevoie în Cernavodă. Dorinţa subită a patronului AD Power de a candida la primărie poate fi interpretabilă, având în vedere colaborarea sa cu primăria condusă de Mariana Mircea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii