Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:48 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ascuns în Panama City Fratele primăriţei din Cernavodă, bănuit de trafic de cocaină

ro

03 Feb, 2011 00:00 9935 Marime text
calu_Lucian_Calimarea.jpg"Aurel Mariean Bădilă, zis şi Calu, se ascunde în Panama City (...). Se ocupă şi acolo cu infracţiuni şi, mai exact, exportă cocaină în Spania, în cantităţi de ordinul zecilor şi sutelor de kilograme de cocaină", spun apropiaţii individului

Cu mandat de arestare preventivă emis în lipsă pe numele său şi căutat de autorităţile braşovene pentru constituire de grup infracţional organizat şi clonare de carduri, Aurel Mariean Bădilă, zis Calu, fratele primăriţei din Cernavodă, Mariana MirceaCalu_-_Mariana_Mircea____.jpg, este bănuit că s-ar ascunde în Panama, unde, spun sursele, s-ar ocupa cu traficul de droguri. Calu a fost deferit instanţei în luna iulie 2010 de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Foarte interesant, fratele Marianei Mircea este acuzat în proces alături de cunoscutul Lucian Călimărea, zis Călin Nebunul, nume cu rezonanţă în lumea underground constănţeană.

Bădilă s-a ales cu mandat de arestare preventivă emis în lipsă pe numele său la sfârşitul lunii mai 2010, când judecătorii Curţii de Apel Braşov şi-au însuşit propunerea formulată de procurorii DIICOT Braşov, care-l considerau pe Calu un pericol pentru ordinea publică şi apreciau că se sustrage anchetei. Foarte interesant, este de precizat că iniţial judecătorii Tribunalului Braşov au respins această solicitare a anchetatorilor, fiind de părere că nu este fondată. Mandatul a fost emis însă de Curtea de Apel, timpul a trecut, iar fratele primăriţei a rămas în continuare de negăsit. Dat în urmărire naţională şi internaţională, Bădilă este bănuit că, în prezent, s-ar ascunde în capitala statului Panama. Mai mult, spun sursele, asupra sa planează suspiciunea că s-ar îndeletnici cu traficul de droguri. "Aurel Mariean Bădilă, zis şi Calu, se ascunde în Panama City (...). Se ocupă şi acolo cu infracţiuni şi, mai exact, exportă cocaină în Spania, în cantităţi de ordinul zecilor şi sutelor de kilograme de cocaină", spun apropiaţii individului.

Proces fără Calu şi Constantin


Amintim că, în ţară, Aurel Mariean Bădilă a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT, acuzaţiile mergând de la aderare la grup infracţional organizat, fraude cu carduri şi - exclusiv în cazul său - până la deţinere de materiale pornografice cu minori. Mai exact, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate de anchetatori în luna iunie 2010, acasă la Calu au fost găsite mai multe CD-uri pe care se aflau imagini pornografice cu diferiţi minori. Totuşi, este de menţionat că Bădilă nu este singurul arestat în lipsă în dosarul fraudelor cu carduri de la Braşov. Un mandat identic a fost emis pe numele lui Eugen Constantin, despre care instanţa a apreciat de asemenea că se sustrage anchetei, dar şi că ar constitui un pericol public concret. Întocmai precum Calu, şi Constantin este dat în urmărire naţională şi internaţională, fiind încă de negăsit. Cu toate acestea, cu sau fără Calu şi Constantin, procesul de la Braşov merge mai departe. În acest sens, este de precizat că, la ultimul termen de judecată, care a avut loc pe data de 24 ianuarie, dosarul s-a amânat, urmând ca la înfăţişarea fixată pentru 15 februarie să fie administrate probele din cauză, fiind vorba despre audieri de martori.

Încadrare juridică mai favorabilă?

Un aspect demn de luat în seamă este însă faptul că, tot pe 15 februarie, se va discuta o eventuală schimbare a încadrării juridice în ceea ce îl priveşte pe Lucian Călimărea, dar şi pe Marius Ciurea, un alt constănţean judecat pentru fapte similare în acelaşi proces. Judecătorii braşoveni au pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de fraude cu carduri de care sunt acuzaţi Călimărea, Ciurea, dar şi alţi suspecţi din Braşov, din fapte consumate în tentativă. Mai exact, instanţa a avansat la termenul trecut ipoteza potrivit căreia nu s-ar fi dovedit faptul că aceştia au şi efectuat operaţiuni frauduloase cu respectivele carduri falsificate, procurorii probând doar faptul că indivizii au deţinut cardurile respective şi că au avut intenţia de a le folosi. Pentru a se discuta aceste aspecte, dar şi pentru a fi audiaţi martorii din cauză, procesul a fost amânat. Anchetatorii spun că, totuşi, este puţin probabil ca Aurel Mariean Bădilă sau Eugen Constantin să apară la termenul din februarie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii