Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alte două reţineri în cazul jafului din Lumina

ro

07 Oct, 2011 01:00 614 Marime text

Urmare a activităţilor desfăşurate prin extinderea cercetărilor de către poliţiştii Secţiei 2 Rurală Mihail Kogălniceanu sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în cauza privind sesizarea de furt a sumei de 195.000 de lei, dintr-o anexă a unui imobil din localitatea Lumina, comis în noaptea de 24/25.09.2011, a fost documentată activitatea infracţională a altor trei persoane.

Astfel, Constantin C., de 29 de ani, din Lumina, a fost reţinut de poliţişti pe bază de ordonanţă, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la furt calificat. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că a pus la dispoziţia celor trei suspecţi arestaţi deja în această cauză autoturismul proprietate personală, pentru ca aceştia să se deplaseze la şi de la locul faptei, activitate de pe urma căreia a primit foloase materiale, constând în sume de bani. De asemenea pe bază de ordonanţă au fost reţinuţi şi Rodica Nicoleta S., de 24 de ani, din Lumina şi Tekin O., de 21 de ani, din Constanţa, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, întrucât prin intermediul primei, au ascuns la locuinţa acestuia din urmă, suma de 109.600 de lei, despre care aveau la cunoştinţă că provine din furtul comis în noaptea de 24/25.09.2011 din locuinţa părţii vătămate. Cei trei suspecţi urmau să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de sesizare a instanţei de judecată, în vederea luării măsurii arestării preventive.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii