Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agentii Politiei Rutiere, dusi la arestare

ro

14 Jul, 2009 02:40 1261 Marime text
Pentru a doua oară în două săptămâni, judecătorii Tribunalul Constanţa vor analiza astăzi propunerea de arestare formulată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal faţă de cei 11 agenţi ai Poliţiei Rutiere acuzaţi de corupţie. 

Alături de poliţişti, în faţa instanţei vor fi prezenţi şi cei trei civili pentru care s-a solicitat, de asemenea, arestarea preventivă. Concret, propunerea îi priveşte pe agenţii Gigi Cristian Ruşescu, Daniel Andrei Mircea, Elvin Cadîr, Dumitru Iulian Maxim, Enis Vuap, Andrei Bogdan Călugăru, Cosmin Cristian, Paul Mihai Ciolpan, Cristina Gherlan, Marius Ivan, şi Cristian Nazarovici, dar şi pe civilii Gigel Budur, Alin Bogdan Drughe şi George Guliu. Rejudecarea propunerii de arestare vine la două săptămâni după ce Curtea de Apel Constanţa i-a pus în libertate pe cei 14 suspecţi, timp în care dosarul s-a aflat la Curte, în aşteptarea motivării. La baza deciziei Curţii a stat, în primul rând, faptul că infracţiunile prezentate în propunerea formulată de procurori şi preluate întocmai în motivarea instanţei care a decis arestarea au fost expuse la modul general. Judecătorii Curţii de Apel au fost de părere că, aşa cum au susţinut şi avocaţii în sală, prima instanţă pe masa căreia s-a aflat cazul „nu a analizat pretinsa activitate infracţională a fiecărui inculpat în parte, ci a făcut o descriere generică şi globală a pretinselor fapte infracţionale cu referiri trunchiate la contribuţia fiecărui inculpat la un moment dat". Totodată, instanţa de control a precizat că pentru luarea măsurii arestării preventive, trebuie analizate temeiurile raportate strict la persoana făptuitorului. Rămâne de văzut ce vor decide, astăzi, magistraţii Tribunalului, dat fiind că vor trebui să ţină seama de motivarea Curţii de Apel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii