Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A prădat pompierii din Oltina

ro

29 Aug, 2011 00:00 1213 Marime text
Un individ a ajuns în arest după ce a furat şapte costume de intervenţie ale pompierilor civili din Oltina. Valentin Ghengeaua a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Judecătoriei Medgidia, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au declarat ieri că, urmare a activităţilor de investigare efectuate de poliţiştii Secţiei 8 Rurală Băneasa, a fost documentată activitatea infracţională privind pe Valentin Ghengeaua, de 35 de ani, din Oltina. În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea a două furturi, unul dintr-un autoturism, în noaptea de 20/21.08.2011, de unde a sustras două laptopuri, şi unul din magazia Grupului de pompieri civili aparţinând Primăriei Oltina, în noaptea de 25/26.08.2011, de unde au fost sustrase şapte costume de intervenţie şi cca 200 litri de motorină, în valoare de 11.000 lei. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară în comuna Oltina, la locuinţa unde suspectul stătea fără forme legale, aparţinând lui Mihai Aparel, de 25 ani, din localitatea Goruni, judeţul Constanţa, persoană care se sustrăgea urmăririi penale, în sarcina acestuia reţinându-se complicitate la infracţiunea de furt. În urma percheziţiei, au fost descoperite cele şapte costume de intervenţie aparţinând Grupului de pompieri civili. Astfel, la data de 26 august, Valentin Ghengeaua a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore, iar la data de 27.08.2011 a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat, pe numele său fiind emis mandat pe o perioadă de 29 de zile. Tot în cursul zile de 27 august a.c., a fost depistat şi cel de-al doilea suspect, Mihai Aparel, care se sustrăgea cercetărilor, fiind dispărut iniţial de la domiciliu, care a fost reţinut pentru 24 ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă. Cei doi suspecţi se află încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii