Ultimul Don

„Tu vei recruta toţi oamenii pentru Familie. În plus, ţi-am cumpărat o firmă de construcţii, una mare. Te vei ocupa de renovarea zgârie-norilor din New York, de construirea unor sedii ale poliţiei statale, de pavarea străzilor oraşului. E o afacere sigură, însă eu doresc să faci din firma asta o mare companie".

„Oamenii tăi vor putea avea slujbe legale, iar tu te vei umple de bani. La început îţi vei face ucenicia pe lângă actualul patron. Ţine minte însă că principala ta îndatorire e să aduni şi să comanzi trupele Familiei". Până să reuşesc să ajung să-mi cumpăr „Gomorra", a lui Roberto Saviano, la recomandarea unei prietene, am început să citesc „Ultimul Don", de Mario Puzo. În fraza expusă anterior, un anume Don Domenico, reputat cap al Familiei Clericuzio, îi descrie unuia dintre fiii săi traseul pe care trebuie să-l urmeze pentru a putea intra în legalitate şi pentru a se bucura în tihnă de banii astfel obţinuţi. Citind respectivele poveţe, m-am cutremurat, căci mi s-a părut un sistem foarte cunoscut, anume cel de infiltrare, într-un mod aparent legal, în structurile esenţiale ale unei societăţi, prin construirea de sedii pentru autorităţile statele şi locale, prin întreţinerea drumurilor, pavarea străzilor, întreţinerea toaletelor publice şi câte şi mai câte. Dar, apoi, m-am liniştit şi m-am gândit „Slavă Domnului că noi, în Constanţa, nu avem aşa ceva!". Căci nu avem, nu? Nu avem firme aşa-zis „de casă", care să câştige cu o frecvenţă aproape uluitoare licitaţiile publice, nu? Slavă Domnului, nu avem societăţi care să primească, ani la rând, milioane de lei din bani publici pentru a asigura paza firmelor agenţilor economici, a unităţilor hoteliere şi a bunurilor publice şi care nici măcar să nu-şi arate faţa în cazul unui jaf armat, în centrul oraşului, în plină zi, cum a fost, de pildă, cel de la sucursala Băncii Comerciale Carpatica. Mai mult, slavă Domnului, nu avem firme clientelare care să fie „abonate" la licitaţiile pentru renovarea diferitelor sedii ale instituţiilor publice sau pentru construirea unora noi. Evident, tot din bani publici. În Constanţa nu există o aşa-zisă „Famiglia" sau anumite grupări care, odată ajunse la putere, să influenţeze mersul banilor publici într-un sens sau altul, către prieteni, foşti asociaţi sau parteneri de afaceri. Nu avem Famiglie care să încerce să câştige bunăvoinţa cetăţenilor momindu-i cu „plocoane" de sărbători şi cu diferite alte ocazii, determinându-i astfel să închidă ochii în faţa ilegalităţilor. Având în minte toate aceste aspecte, m-am liniştit, gândindu-mă că aici, în vechiul oraş de la malul mării, nu avem nimic, nu avem pe nimeni care să aducă aminte de ultimul Don al lui Puzo, nu există om care, prin acţiunile lui, să ne trimită cu gândul la un asemenea personaj. Slavă Domnului!