Primarul coca + eleva pitzi = love

Anul ăsta nu am mai fost la deschiderea anului şcolar. Nu pot să spun că mi-a plăcut vreodată ziua asta, însă afirm cu tărie că de la o vreme mă scoate din minţi, de-a dreptul.

Preferam statutul de elev pe... timpul meu. Da, da... am ajuns să vorbesc despre ce se întâmpla „pe vremea mea". Era oricum, da' nu aşa. Nu se vedeau atâţia cercei în sprâncene, buze sau cine ştie ce loc, nu se vedeau haine ciudate şi nişte freze de ţi se pare că ai aterizat brusc într-un univers paralel. Dar să lăsăm asta. Pe „vremea mea", primarul nu venea îmbrăcat ca un cocalar de provincie să zbată din gene şi să fluture din falange printre elevii (nu doar elevele) fardaţi excesiv, orbitor de sclipitori şi incredibil de dezinteresaţi. Aşa cum vă spuneam, nu am fost, însă m-am uitat pe poze şi imaginar am făcut firul evenimentelor. S-a trezit Răducu de dimineaţă şi s-a uitat cu un singur ochi deschis în oglindă. „Să mă bărbieresc? Ce sens are? Am mai mult succes la puştoaice dacă-mi las barba puţin crescută. Hmmm.... să mă îmbrac şucar, cum le place lor, fetelor tinere, blonde şi silfide după care amuşin eu prin cluburi? Şi pantofiorii roşii ca să fiu o Dorothy la masculin? Bat din călcâie şi... puff", gândea, în imaginaţia mea, primarul. Şi cum orice Dorothy care se respectă are un Toto al ei, „eroina" noastră cu pantofi roşii şi Morgan decapotat şi asortat l-a luat cu sine pe vice. Găbiţu a fost mai sobru. A fost printre puţinele dăţi în care l-am văzut la costum, ferchezuit, că doar, deh, intra în contact cu lumea bună a pitzipoancelor de liceu. Sincer, când l-am văzut, nu mi-am dat seama dacă este elegant sau arată a lacheu. S-a hlizit cu o poliţistă blondă şi n-a pus mâna pe nicio epidermă întinsă şi bronzată de copilă. Dar a testat piaţa. Că doar lor, „conducătorilor" acestui oraş, le plac pielea moale, carnea fragedă şi buzele... nebotoxate ale fecioarelor de prin Bamboo. Dar cum numai primarul Răducu are voie să se înfrupte, fiind necăsătorit spre deosebire de Găbiţu, iată că el a avut privilegiul de a se pupa cu o elevă cu alură de pitzipoancă. Şi ce i-a mai plăcut, ce s-a mai pozat, ce s-a bucurat. La naiba! Halal, comportament! Ce-i drept, şi liceenii votează. Iată ce votează: „Mă chinuiau mama şi şcoala. Şcoala mă chinuia să învăţ şi mama mă chinuia că trebuie să învăţ, dar trebuia să învăţ, că dacă ajungeam mare, ajungeam nătărău, şi dacă nu învăţam, nu era bine. Nu puteam să mai am maşinuţe, nu puteam să mai am jucării. Aşa, dacă am învăţat, vezi cum m-am făcut mare?!". Acum are şi maşinuţe, şi căsuţe. Dar nu şi în declaraţia de avere.