Popor de Andree

Emblema prefacatoriei... Figura care apare pe blazonul acesteia, este, fara indoiala, Andreea Marin. Urmarita de imaginea de zana in toti acesti ani, chinul prin care a trecut pentru a intelege si a se arata afectata de ceea ce li se intampla invitatilor ei nu a convins niciodata.

Insa, cine suntem noi sa o condamnam pe ea pentru prefacatorie? Pentru ca, nefiind un fan al zanisoarei, trebuie sa recunosc faptul ca ipocrizia nu face altceva decat sa urmeze pattern-ul comportamental al majoritatii romanasilor. Evident, veti spune ca nu este asa, ca romanul este cinstit, ca nu ar minti niciodata, iar de prefacatorie nici nu poate fi vorba! Mi se va explica faptul ca numai politicienii fac asa ceva. Ei si Andreea Marin, pentru ca, altfel, nici nu se pune problema. Asa cum vad eu, problema nu sta pe roze. In prag de Inviere a Mantuitorului, ar trebui sa ne spovedim in primul rand in fata noastra. Ne iubim pe noi mai mult decat am putea vreodata tine la altcineva, ne injosim pentru a ne atinge telurile si ne ghidam mereu dupa ideea machiavellica, cum ca scopul ar scuza mijloacele. Poate, in unele cazuri. Insa, am ajuns sa mintim si sa ne guduram ca niste catelusi pentru a primi in schimb o bucatica din ciolanul unei victorii neinsemnate. Am ajuns sa ne cautam demnitatea pierduta in urma cu foarte mult timp, abia atunci cand este prea tarziu. Chiar nimeni nu se mai gandeste ca ar trebui sa faca ceva si pentru el, ca om, nu numai sa faca pe plac celorlalti? Chiar trebuie sa fim cu totii prefacuti si ipocriti pentru a ne atinge scopurile sau pentru a avansa in cariera? Se pare ca nu avem alta scapare. Si, inspaimantator mi se pare faptul ca peste tot este la fel. Daca pana la urma unul, mai inconstient, se incapataneaza sa tina cu dintii de ramasitele de orgoliu pe care le mai are, este privit ca un ciudat, ca unul care nu isi cunoaste interesul, ca unul care nu are niciun scop in viata. Eh, uite cum a ajuns prefacatoria un scop in viata, ipocrizia un deziderat comportamental, iar pupincurismul o Himalaya pe care toti vor sa o cucereasca. Nu dam vina pe noi, ci intotdeauna pe ceilalti. Noi nu avem control asupra existentei noastre pentru ca, mereu altul, pe langa care trebuie sa ne guduram ne poate ajuta sa obtinem ceea ce vrem. Servilismul este in floare intr-o tara in care pilele si spaga nu vor disparea niciodata. Mereu ne indatoram, intotdeauna ne facem relatii de pe care urma carora avem ceva de castigat si neaparat ne simtim obligati. Si de aici se creeaza cercul vicios al ipocriziei. Algoritmul este destul de simplu, dar si complicat in acelasi timp. Itele prefacatoriei se imbarliga din ce in ce mai mult, la toate nivelurile. Pentru ca, astia suntem, fie ca vrem sau nu sa recunoastem. Si, evident, vom da vina pe sistem, pe societate si pe timpurile in care traim. Niciodata pe obisnuinta si pe dezinteres. Si, in niciun caz nu vom arunca pisica in curtea noastra. Pentru ca, se pare ca, la noi, la romani, mereu interesul poarta fesul.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA {/autor}