Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politicieni, paruiti-va ca chiorii!

ro

12 Oct, 2009 02:31 1397 Marime text

cecilia_noua.jpgAştept cu mare interes să urmăresc o repriză de box în Parlamentul României, între Elena Udrea şi Ludovic Orban. Şi una de wrestling, în Consiliul Local Constanţa, între Radu Mazăre şi, eventual, vreun consilier care să i se pună de-a curmezişul (n-am menţionat nume pentru că nu sunt sigură că ar mai exista astfel de consilieri).

Am sesizat că, în ultima vreme, apar tot mai des ştiri despre aşa-zise demnităţi politice care se păruiesc fără jenă în instituţiile publice. Fără jenă, cum spuneam. Fără pic de respect pentru alegători, cetăţeni şi pentru banul public. Cel mai recent exemplu în acest sens a fost dat de primarul din Tărtăşeşti, care s-a bătut „parte-n parte" cu trei consilieri care l-au contrazis la şedinţa de consiliu local. Nu este însă de trecut cu vederea faptul că întâmplarea s-a petrecut după ce doi reprezentanţi ai PRM, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu, s-au bătut ca chiorii cu forţele de ordine, la o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Trebuie să fiu sinceră şi să mărturisesc că, pe de o parte, mă bucur să văd că există, cât de cât, reacţie în politica românească şi că principiul acţiunii şi reacţiunii pare să funcţioneze, chiar dacă se aplică doar când vine vorba de împărţit pumni. Dacă ar fi să pun în balanţă, aş zice că prefer ca politicienii să se porcăiască şi să se bată decât să doarmă, horcăind cu nesimţire pe bani publici, aşa cum se-ntâmplă frecvent în Parlament. Şi totuşi, există un revers al medaliei. Pentru că nu pot să mă abţin să mă gândesc că, în definitiv, oamenii respectivi nu se bat pentru mine, sau pentru cetăţeanul de rând. Să fim serioşi şi să admitem că distinşii Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu nu şi-au împărţit pumni cu poliţiştii pentru că mureau de dragul bucureşteanului de rând sau că li se înnodau lacrimile-n barbă încasând şi plasând strategic lovituri pentru „ţărişoara asta". În ruptul capului nu pot să cred că primarul din Tărtăşeşti s-a făcut „parte-n parte" cu consilierii săi de dragul comunităţii care, iată, i-a încredinţat o funcţie publică ce implică responsabilităţi de neimaginat. Şi totuşi, oamenii ăştia se bat. Or, dacă nu pentru cetăţenii de rând, datorită cărora au ajuns în funcţiile pe care cu atâta nesimţire le fac de ruşine, atunci pentru ce? Din punctul meu de vedere, răspunsul este simplu. Singurul aspect care poate suscita asemenea pasiuni în rândul politicienilor români este cel financiar. Cu alte cuvinte, distinşii politicieni s-au porcăit ca la uşa cortului şi şi-au spart nasurile pentru ciolan. Pentru bani şi funcţii. În acest context şi dată fiind accentuarea crizei economice, concluzia este că, în curând, majoritatea politicienilor vor recurge la astfel de gesturi. Aşadar, nu-mi rămâne decât să aştept „meciurile" de care spuneam la început.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 12 Oct, 2009 16:13 Acum cateva minute ,mi-am vazut fiica ,Daniela ,in Spania neagra de vanata din cauza MAFIOTILOR din orasul Harsova de Constanta :IONEL CHIRITA,TUDOR NADRAG ,MARIUS BOSTAN SI BURIU de la "barul lui Buriu" . Blestemati sa fiti si DUMNEZEU sa dea sa fiti prinsi , ca de nu ...
  • surmelis argentina pusa 12 Oct, 2009 07:45 Esti tampita femeie ! In loc sa aplanezi CONFLICTELE ,tu le accentuezi ? Se vede de la sapte poste ca esti de partea LIBERALILOR, deoarece numai ei fac asemenea gesturi de IMBECILI. Si eu astept cu mare nerabdare sa se reinstaureze LEGEA in Romania,deoarece toti taranoii veniti de la coada vacii isi fac "legile" lor de MAFIOTI cu ajutorul FRAIERILOR si a armelor cumparate de la traficantii de arme SICILIENI si AMERICANI. Marea majoritate a harsovencelor si harsovenilor au plecat la munca in SICILIA. Unul mai "destept" a luat legatura cu MAFIA de arme si s-a pus pe treaba .A facut comanda pentru FRAIERII din Harsova de Constanta ,cu banii de la guvern de a cumpara ARMA CU MICROUNDE SI SISTEMUL DE SUPRAVEGHERE CU TERMOVIZIUNE. Stiind ca banii sunt de la GUVERN ,ar TREBUI ca cei de la SRI sa-si ia ARMA CU MICROUNDE si sa invete de la LIBERALII harsoveni , ce arme se pot cumpara pentru a tine MASELE DE OAMENI SUB PAPUC.