Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manevre electorale

ro

26 Feb, 2008 00:00 925 Marime text
1203967442.jpg

Ca de fiecare data, in prag de alegeri, romanii au ocazia sa constate pana unde poate duce inconstienta si lasitatea politicienilor aflati la putere.

De-a lungul timpului, fiecare guvernare a incercat sa-si conserve sau sa acumuleze electorat. Daca guvernarea PSD a venit, printre altele, cu un normativ prin care pensionarilor li se acorda contravaloarea tichetelor CFR neutilizate, cabinetul Tariceanu II si-a amintit de romanii care, inainte de Revolutie, au depus bani la CEC pentru achizitionarea unei Dacii. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, normativul Guvernului Nastase nu a fost niciodata pus in practica intrucat sursa de finantare nu a fost indicata si nici prevazuta in bugetul de stat. Situatia s-ar putea repeta si in cazul deponentilor de la CEC. Pentru a nu-si asuma pe deplin responsabilitatea, membrii Cabinetului Tariceanu II au recurs la un truc ieftin. Cu trei luni inainte de alegerile locale, Executivul a descoperit solutia salvatoare pentru romanii care au sperat, cu mai bine de 18 ani in urma, sa-si cumpere un autoturism Dacia. Aceasta aducere aminte brusca ar trebui sa dea de gandit romanilor. In primul rand "darnicia" guvernantilor putea sa apara din 2005 sau 2006, insa, lipsa banilor pentru despagubirea oamenilor i-a oprit pe liberali sa ia o asemenea masura. Mai mult, Cabinetul Tariceanu II a recurs la siretlic. Pentru pagubiti se vor emite titluri de stat care ajung la scadenta tocmai in decembrie 2008. Asadar, actionand pe principiul "dupa noi potopul", liberalii au incercat sa pozeze in demnitari grijulii aruncand responsabilitatea acordarii banilor in spinarea viitorului guvern. O alta manevra cu vadit iz electoral este si una dintre rezolutiile adoptate recent de Liga Alesilor Locali (LAL) ai PNL. Alesii locali liberali au solicitat conducerii partidului sa elaboreze un set de masuri de relaxare fiscala. LAL cere reducerea impozitului pe venit, reducerea impozitului pe profit, reducerea impozitului pe dividende si reducerea taxei pe valoare adaugata. Nici masurile ce urmaresc relaxarea fiscala la nivel local - reducerea taxelor si impozitelor locale, nu au fost uitate de liberalii activi in administratia publica locala. Insa cele enumerate anterior nu vor fi aplicate acum. Acele masuri ar urma sa fie incluse in programul de guvernare al PNL ce va fi prezentat electoratului si care va trebui sa aiba ceva... atractiv.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii