Ghertoiul cu bolidul. De Bucuresti

Cum se numeşte bucureşteanul care, în mijlocul autostrăzii (aşa cum e ea), opreşte la o benzinărie şi-şi trage bolidul în „gura" magazinului, până ce se deschid, din cauza autoturismului, uşile glisante? Bucureşteanul prea leneş să parcurgă o distanţă de câţiva metri, de la uşa bolidului până la uşa magazinului. Care ar prefera ca nici măcar să nu se dea jos din automobil când îşi cumpără apă plată din magazinul benzinăriei.

Răspunsul l-am căutat în DEX, după ce, pe autostrada Bucureşti - Constanţa, am întâlnit un astfel de personaj. „Gherţoi", cum îi zice DEX-ul, „substantiv masculin (peiorativ): 1. bădăran, ţopârlan, 2. (er.) penis. 3. eşec. 4. timp pierdut/irosit. 5. masturbare". Cu scârţâit de roţi, personajul a intrat în benzinărie, a luat larg curba şi şi-a proptit maşina în faţa magazinului. Şi-a dat seama că este cam departe, şi că burtica rotunjită cu atâta migală şi devotament prin mâncărurile alese, servite de trei ori pe zi, este în pericol, aşa că a înaintat un pic. Cu maşina. Pe lângă oamenii care intrau sau ieşeau din magazin. Am zis să nu-l porcăiesc din prima şi să-i dau o şansă, poate nu opreşte în uşă. M-am hotărât să-i acord credit, cum se spune, chiar dacă avea ditamai bolidul, cu numere de Bucureşti. M-am gândit că şi cetăţenii cu astfel de maşini pot fi oameni. M-am înşelat. Gherţoiul nostru a înaintat liniştit. Încă un pic şi încă un pic. Până ce uşile glisante au simţit prezenţa bolidului şi s-au deschis. Vezi, Doamne, era greu pentru bădăranul nostru să facă un pas în plus pentru deschiderea uşilor. Într-o doară, individul s-a „lansat" din maşină. Adică, a deschis uşa şi a coborât încet, probabil ameţit încă de viteza cu care rulase pe autostradă. Agale, a păşit ca o divă pe covorul roşu, parcurgând încet, în reluare, pasul pe care-l avea de făcut de la maşină până în magazin. Şi a intrat. Între timp, cetăţenii încercau sau se chinuiau, mai bine zis, să iasă pe lângă maşina lăsată în dispreţul prostimii, al „plevei". Am zis să-i mai acord o şansă individului, poate avea vreo urgenţă, cine ştie. O fi avut vreun motiv întemeiat să-şi trântească bolidul în uşa magazinului. M-am înşelat din nou. După zece minute, a venit - tot ca o divă - încărcat de bunătăţuri pentru lungul drum până la Bucureşti. La fel de încet, a parcurs din nou pasul până la maşină, a urcat tacticos, a băgat în viteză şi a plecat. În trombă, cu scârţâit de roţi. Iar în acest moment, mi-am adus aminte că trăiesc în România, ţara unde valoarea unui om e dată de grosimea lanţului din imitaţie de aur de la gât şi de banii pe care i-a „spart" în cluburi. Restul e prostimea, care nu merită nimic. Nici măcar suficient loc pentru a ieşi sau a intra într-un magazin.