Se extinde Spitalul Militar
Se extinde Spitalul Militar

Ministerul
Apărării, prin Unitatea Militară 02175 Constanţa, a organizat o licitaţie având
ca scop elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate
pentru construirea la cheie a pavilionului H al Spitalului Militar de Urgenţă
Constanţa.
Anunţul de atribuire nr. 69855 din 10 octombrie a.c. ne spune că serviciile
contractate sunt cele de arhitectură, de inginerie specializată şi inginerie
integrată, de proiectare peisagistică, de consultanţă ştiinţifică şi tehnică,
dar şi de testări şi analize tehnice. La licitaţie au participat doi ofertanţi,
iar contractul a ajuns la firma austriacă Ebner Hohenauer HC Consult GMBH.
Valoarea finală a contractului atribuit pe 4 septembrie a.c. este 1.425.000 de
lei fără TVA, faţă de suma estimată iniţial, de 1.428.571,42 de lei fără TVA.
Oferta aleasă câştigătoare a fost considerată cea mai avantajoasă din punct de
vedere economic, criteriile de atribuire fiind calitatea şi oportunitatea
ofertei (70%) şi preţul ofertat (30%).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp