Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:42 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Cristina Florina Zotica de la „Ovidius

ro

04 May, 2011 02:44 1428 Marime text
Cristina Florina Zotică, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa, a revenit de la Olimpiada Internaţională de Chimie „Dimitrie Mendeleev", desfăşurată în perioada 24 - 30 aprilie, la Moscova, cu medalia de argint.

„A fost dificil. Am avut două probe practice a câte cinci ore. Subiectele au fost în stil rusesc, adică grele. A trebuit să ştii foarte multe lucruri din chimie şi să ai o minte ascuţită. În schimb, mi-a plăcut mult oraşul Moscova. Am vizitat Piaţa Roşie, Kremlinul. Moscova e un oraş mare, dar foarte frumos, cu multă verdeaţă", ne-a povestit Cristina. Tânăra care este pasionată de chimie a participat, doi ani la rând, la concursul de chimie C. D. Nemţescu, organizat de Politehnica Bucureşti, unde a câştigat două premii II. „Datorită acestor premii, voi fi înscrisă la Politehnica Bucureşti fără a mai da examenele de admitere", ne-a mai spus Cristina, care visează să urmeze o carieră în chimie. „Chimia m-a pasionat din clasa a VII-a. Este o ştiinţă foarte interesantă şi colorată. Chimia mă ajută să aflu tainele fenomenelor din jur", ne-a dezvăluit Cristina. Adolescenta se pregăteşte de examenele de bacalaureat. Spre deosebire de colegii săi, va susţine mai puţin cu un examen, graţie acestei medalii obţinute la Olimpiada Internaţională de Chimie. „Îmi doresc mai mulţi elevi ca şi Cristina. Ea este o elevă care face performanţe. Are aptitudini pentru ştiinţele aplicate. Liceul se mândreşte cu ea, pentru că dintre toţi olimpicii de anul aceste, ea a avut cele mai bune rezultate. De asemenea, să nu uităm şi meritele profesoarei de chimie Diana Petcu, care a avut mereu olimpici internaţionali", a declarat Mirela Gheorghe, profesoară de biologie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii