Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii din Mangalia s-au plâns deputatului Zanfir Iorguş

ro

03 Oct, 2011 01:00 1084 Marime text

Fundaţia „Callatis" şi Cabinetul Parlamentar al deputatului Zanfir Iorguş, alături de Asociaţia profesorilor „Educaţia la timpul viitor", de Asociaţia părinţilor „Şcoala copilului meu" şi de Asociaţia elevilor „Juventa 2011" au organizat ieri evenimentul „Educaţia, piatră de temelie pentru întreaga viaţă".

Întâlnirea, prilejuită de sărbătorirea Zilei Educaţiei, care se celebrează pe 5 octombrie, a reprezentat, după cum a subliniat Laura Condur, preşedintele Fundaţiei Callatis, o „invitaţie la dialog, din dorinţa de a face ceva constructiv pentru elevii, cadrele didactice şi părinţii din Mangalia, pentru că educaţia reprezintă, în cele din urmă, societatea în ansamblu". La manifestare au participat cadre didactice de la toate instituţiile de învăţământ din Mangalia, alături de părinţi şi elevi. Cadrele didactice au avut ocazia să împărtăşească atât punctele tari ale unităţilor şcolare, cât şi pe cele slabe: bază materială precară, proiecte de extindere a spaţiului şcolar abandonate, lipsa unui dialog cu autoritatea publică locală, alocarea din partea Primăriei a unor sume derizorii pentru învăţământul din oraş. În cadrul discuţiilor despre educaţie s-au stabilit drept prioritare, la nivel local, strategia pe termen mediu şi lung în domeniile învăţământului, culturii şi sportului, precum şi componentele proiectului - cea educaţională, de sănătate şi cea socială. „Este vorba despre o strategie strict a cadrelor didactice, gândită de acestea şi dusă la îndeplinire tot de ele şi care va fi impusă şi autorităţii publice locale. Numai astfel această strategie pe termen mediu şi lung va putea să rămână în vigoare, indiferent de conducerea politică a oraşului. Colectivele de lucru ce vor derula acest proiect vor beneficia de ajutorul experţilor din cadrul Cabinetului Parlamentar, al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Guvernului României", a declarat deputatul Zanfir Iorguş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii