Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe bani publici Prin ce hoteluri de lux stau parlamentarii constănţeni

ro

06 Sep, 2011 02:22 1960 Marime text
parlamentari-1.jpgDin noiembrie 2008, de când au obţinut un fotoliu cald în Senat sau în Camera Deputaţilor, unii dintre parlamentarii constănţeni şi-au mutat reşedinţa provizorie de la un hotel la altul în ideea de a găsi mai mult confort şi mai multă linişte, în detrimentul distanţei dintre locul de cazare şi cel de muncă. Sunt unii deputaţi care, chiar dacă s-au mutat din locul în care stăteau la începutul mandatului, acum, cu un an înainte de încheierea acestuia, au revenit la camera pe care o ocupau atunci.

Sunt şi unii parlamentari care nu au avut în aceşti ani această grijă, a chiriei, pentru că ei deţin o locuinţă în capitală. Dintre aceştia îi amintim pe deputatul PSD Matei Brătianu şi pe deputatul PDL Maria Stavrositu.

Pentru a le asigura cazarea senatorilor şi deputaţilor care nu deţin imobile în capitală, Senatul şi Camera Deputaţilor au negociat, la începutul acestui mandat, preţurile pentru camerele pe care parlamentarii le vor ocupa timp de patru ani într-unul dintre hotelurile Radisson (fostul Bucureşti), Minerva, Royal şi Monte-Nelly. Tariful suportat şi negociat la acel moment era de 268 de lei/noapte, la care se adaugă TVA şi taxa hotelieră.

De la Centree Ville la Marriot

parlamentari-2.jpgSenatorii Nicolae Moga (PSD) şi Puiu Haşotti (PNL) şi deputaţii Constantin Chirilă (PDL), Zanfir Iorguş (PDL), Antonella Marinescu (PSD) şi Mihai Lupu (PNL) locuiesc la Centree Ville, un complex cu garsoniere de două stele, amplasat în spatele hotelului Raddison şi care are aceiaşi proprietari. Aşa cum spune senatorul Nicolae Moga, tarifele pentru o noapte de cazare au scăzut comparativ cu cele negociate la începutul mandatului. „Nu negociem noi preţurile, acestea sunt. Este foarte bine unde stau aici, este foarte aproape de Senat şi este şi mult mai confortabil, căci dimineaţa un microbuz vine şi ne duce direct la Senat", spune senatorul Moga care locuieşte în acest complex de la începutul mandatului său.

Deputatul Antonella Marinescu spune că iniţial a stat la Monte-Nelly, apoi s-a mutat la Centree Ville, împreună cu consiliera sa personală. Pentru o scurtă perioadă de timp, aproximativ trei luni, a stat şi la Marriot. După această perioadă, a fost nevoită să se mute din nou la Centree Ville. „Ceea ce-mi plăcea la Marriot era că avea piscină, unde puteam să înot seara, atât", spune deputatul PSD. Ceea ce unii nu ştiu este că Parlamentul plăteşte chiria senatorilor chiar şi pe perioada vacanţei parlamentare. „Eu, de exemplu, vara aceasta, am fost de cel puţin şapte ori la Parlament pentru şedinţe ale Comisiei din care fac parte. Este normal să fie închiriate tot timpul, am bagaje care rămân în cameră", spune deputatul PSD, Antonella Marinescu.

În aceeaşi clădire a stat şi colegul său de partid, deputatul Eduard Martin, care însă s-a mutat în urmă cu un an de la Centree Ville la Marriot. Pe cale să se mute aici este şi senatorul Mircea Banias (PDL), dar şi colegul său, deputatul Zanfir Iorguş (PDL).

Amet Aledin (UDTTMR) în schimb locuieşte, ca şi până acum, într-un apartament închiriat, undeva în zona Moşilor, preferând liniştea unei locuinţe într-un bloc în detrimentul unei garsoniere într-un complex precum Centree Ville, cum au ales colegii săi. Tot în chirie într-un apartament stă şi Ibram Iusein, deputat al minorităţilor UDTR. Cazarea în regim privat i se decontează şi senatorului PSD Alexandru Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii