Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupu si Dragomir vor coerenta in guvernare

ro

07 Feb, 2009 01:55 1744 Marime text

colaj_mik.jpgDeputaţii PNL Gheorghe Dragomir şi Mihai Lupu sunt de părere că românii asistă la o deturnare a problemelor de fond ale ţării

Membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, deputatul Gheorghe Dragomir a criticat faptul că proiectul bugetului de stat pe 2009 a fost trimis la Cameră ieri, iar timpul va fi prea scurt pentru a-l analiza şi a veni, eventual, cu amendamente.

În opinia sa, aveam de-a face cu un buget al minciunilor. Din informaţiile pe care le are, Dragomir aprecia că o creştere a încasărilor la TVA cu 23% este imposibilă, iar inflaţia va fi minimum 15%, cea presupusă de Executiv fiind „o ţintă mincinoasă şi imposibil de atins în contextul economic actual". Deşi nu a intrat încă în posesia proiectului, deputatul PNL a aflat că acesta nu are anexe pentru investiţiile ce vor fi bugetate în acest an, ceea ce „va împiedica parlamentarii constănţeni să vadă ce obiective vor putea fi realizate". Tot de pe surse, el ştie că proiectul ar cuprinde doar coduri, fără a avea defalcate sumele ce vor fi alocate, aspect ce nu va permite parlamentarilor să facă amendamente.
Indiferent de situaţie, preşedintele organizaţiei judeţene PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a anunţat că liberalii se vor întâlni cu patronate şi sindicate pentru a discuta toate problemele, astfel încât „situaţia să nu degenereze şi să găsim soluţii viabile".

Interpelări pe problemele oamenilor

Deputatul Colegiului 2, liberalul Mihai Lupu, a subliniat că oamenii încă mai aşteaptă respectarea legilor în vigoare şi a promisiunilor electorale făcute de membrii coaliţiei de guvernare. El a avertizat că statul nu are fondurile necesare pentru construcţia de autostrăzi, iar parteneriatul public-privat ar fi rezolvat situaţia. Membru în Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, deputatul Mihai Lupu aşteaptă de la guvernanţi un program de politici economice şi măsuri de reformă în administraţie. „Vrem politici coerente, un program de priorităţi care să fie prezentat oamenilor, nu o politică după ureche şi marcată de haos", a precizat parlamentarul PNL. Lupu a declarat că parlamentarii liberali vor sancţiona lipsa de coerenţă şi abuzul de putere. Ca parlamentar de Constanţa, el a anunţat că a depus o interpelare pe tema neacordării ajutorului pentru lemne. „Voi avea interpelări pentru realizarea alimentării cu apă a localităţilor. Voi cere la comisie să se introducă acele politici de dezvoltare economică la nivel regional. Voi cere, după cum s-a promis, să existe acea descentralizare administrativă şi susţinerea ei prin politici economice şi sociale", a anunţat deputatul PNL, Mihai Lupu.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un constantean 07 Feb, 2009 15:33 DA" BANII?? CAND NE DATI BANII???? MINCINOSILOR!!! NU MAI PUPATI NICI UN VOT DE ACUM INAINTE!!! ps: ORICUM NU CRED CA MAI ASTE NEVOIE DE PNL PE SCENA POLITICA A ROMANIEI. DEJA AVEM UN PARTID DE DREAPTA SI UNUL DE STANGA. . LA CE SA MAI RISIPIM VOTURILE SI PE VOI. . . . . . .