Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gigi Chiru a trimis ajutoare la Dorohoi (galerie foto)

ro

20 Jul, 2010 00:00 1297 Marime text

open_gigi_chiru-1.jpgÎn cursul după amiezii de ieri, cinci tiruri încărcate cu materiale de construcţii au plecat din Constanţa cu destinaţia Dorohoi.

Acţiunea ,,Constanţa sprijină Suceava“ a fost lansată în urmă cu aproximativ o săptămână de Gigi Chiru, şeful Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa şi vicepreşedinte în PDL Constanţa. Iniţiativa democrat liberalului a venit după ce sute de familii din nordul Moldovei au rămas fără un acoperiş deasupra capului după ce apa le-a luat tot ce au agonisit o viaţă. Apelul la solidaritate lansat de Gigi Chiru nu a rămas fără ecou. Astfel, în mai puţin de o săptămână, mai mulţi reprezentanţi ai unor firme importante producătoare de materiale de construcţii şi transportatori constănţeni şi-au arătat intenţia de a sprijini familiile care în urma inundaţiilor au rămas fără case. ,,Sunt mulţumit de felul în care au răspuns unele firme constănţene producătoare de materiale de construcţii şi transport marfă. Le mulţumesc public pe această cale, în numele meu şi al familiilor afectate de inundaţii. «Constanţa sprijină Suceava» este o acţiune pe care am lansat-o în presa constănţeană şi care se vrea un impuls dat şi altor firme şi persoane fizice cu posibilităţi de a întreprinde demersuri de ajutorare a celor care au foarte multă nevoie de noi“, a declarat Gigi Chiru.

De primul transport cu ajutoare trimis de la Constanţa vor beneficia locuitorii oraşului Dorohoi, iar cei care se vor ocupa de distribuţie sunt reprezentanţi de la Habitat for Humanity. ,,Sper să beneficiez de sprijin şi pentru cel de-al doilea transport destinat locuitorilor judeţului Tulcea“, a mai adăugat Chiru.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii