EcoChampions a ajuns la final Elevii participanţi s-au întrecut în realizarea proiectelor de voluntariat şi de protecţia mediului (galerie foto)
EcoChampions a ajuns la final: Elevii participanţi s-au întrecut în realizarea proiectelor de voluntariat şi


Astfel, pe parcursul a 11 săptămâni, elevii au dezbătut, împreună cu coordonatorii grupurilor, patru mari teme legate de protecţia mediulu. Elevii au aplicat cunoştinţele dobândite în cadrul activităţilor practice, iar la final au conceput propriile propuneri de proiecte în folosul comunităţii din care fac parte. Pentru implementarea proiectelor, fiecare echipă a avut un buget de 500 de euro. Proiectele propuse şi implementate de elevi au fost diferite: de la acţiuni de conştientizare la plantări, flash mob-uri şi realizarea unui post de radio eco.
Echipa EcoChampions a Şcolii nr.
30 Gh. Ţiţeica a organizat o acţiune de conştientizare asupra
problemelor de mediu intitulată „Parcul de distracţii Eco". Liceenii de
la Ovidius
au organizat proiectul „Schimbarea începe cu tine". Elevii de la şcoala
din Fântânele au ales să folosească bugetul primit pentru acţiunea
finală în beneficiul unităţii de învăţământ.
Astfel, ei au reamenajat spaţiul verde din jurul şcolii. În cadrul
proiectului „O secundă pentru viitor", elevii de la Liceul Teoretic
Traian au organizat o plantare, pentru a întări malul pe care se află
liceul, aflat în pericol de prăbuşire. Liceenii de la Colegiul Naţional
Mihai Eminescu au organizat un flash-mob în faţa mall-ului din
Constanţa. Acţiunea face parte din proiectul final al echipei Green
Power,
intitulat „Un pas mic pentru tine, un pas mare pentru natură".Proiectul
echipei de la Liceul George Călinescu a reprezentat o colaborare între
elevii liceului şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. În
perioada 26 - 28 martie, membrii echipei EcoChampions au construit un
foişor rustic, din lemn, în spaţiul microrezervaţiei din interiorul
muzeului în aer liber. În plus, elevii au curăţat terenul, au
toaletat pomii şi au construit hrănitoare pentru păsările din
rezervaţie. Proiectul Şcolii nr. 29 - „Vrem un parc şi un lac mai ECO"
şi-a propus să tragă un semnal de alarmă în privinţa Parcului şi a
Lacului Tăbăcărie. Peste 200 de elevi ai şcoli au organizat un marş care
a pornit de la şcoală, a trecut prin parc şi s-a oprit în faţa
mall-ului din Constanţa. Înarmaţi cu pancarte, fluiere şi baloane,
elevii ecologişti au militat pentru a atrage atenţia asupra neglijenţei
oamenilor şi autorităţilor faţă de unul dintre singurele spaţii verzi
amenajate din oraş. Proiectul a continuat cu plantarea a 30 de puieţi
de plop şi curăţarea unei zone din parc. Echipa şcolii din comuna
Cogealac a folosit bugetul pentru a-şi dota şcoala cu un post de radio.
Nou înfiinţatul Radio Eco va transmite în pauze mesaje ecologiste
şi informaţii despre protecţia mediului, pe lângă muzică aleasă de
elevii şcoli. Prin campania GreenTitude, membrii echipei EcoChampions de
la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân şi-au propus să atragă
atenţia colegilor asupra problemelor de mediu. Ei au organizat în şcoală
concursuri de colectare selectivă, un panou cu idei ecologiste, o
tombolă cu premii şi o conferinţă de presă. Proiectul final al Şcolii
nr. 24 a avut ca scop reducerea consumului de apă în şcoală. Din bugetul
de proiect, echipa EcoMania a instalat în grupurile sanitare ale şcolii
12 robineţi cu temporizator, care previn consumul excesiv de
apă.
Două proiecte vor fi premiate cu câte 1.500 de euro
Cele 10 proiecte vor fi analizate de un juriu format din reprezentanţi ai Asociaţiei MaiMultVerde şi ai Grupului CEZ, iar la final vor fi premiate două dintre ele, unul pentru liceu şi unul pentru gimnaziu. Fiecare şcoală câştigătoare va primi câte un premiu de 1.500 de euro, sumă pusă la dispoziţie de Grupul CEZ. Rezultatele competiţiei vor fi anunţate în cadrul evenimentului de închidere a proiectului, în data de 13 aprilie. „Proiectul EcoChampions a fost demarat în noiembrie 2010, fiind gândit ca un concurs între cele 10 şcoli şi licee participante, şi şi-a propus ca la finalul celor patru luni de desfăşurare echipele să poată susţine şi implementa propriile proiecte de voluntariat. Proiectul EcoChampions este realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi de Grupul CEZ şi vine în întâmpinarea nevoii de instruire şi canalizare a abilităţilor elevilor de a se implica activ în dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc", a declarat Andreea Popescu, asistent comunicare în cadrul Asociaţiei MaiMultVerde.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp