Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

E ziua lui Dorel Onaca

ro

08 Jul, 2010 00:31 2817 Marime text

onaca_-_dorel_onaca_16.jpgFostul şef al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, actual consilier al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, dar şi membru în Consiliu de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. 

Democrat-liberalul constănţean, Dorel Constantin Onaca, cunoscut de cei mai mulţi drept salvatorul marinarilor români, împlineşte 45 de ani. Pedelistul a ocupat, până în luna aprilie a acestui an, funcţia de şef al ARSVOM, după care a fost cooptat în echipa ministrului MDRT, Elena Udrea, dar şi în CA-ul ANL. În locul său, la ARSVOM a fost numit director cel care era şef al Serviciului de Administrare-Aprovizionare, Ion Voicu. 

Onaca a mai fost, începând din 1996 până în 2000, deputat, iar mai apoi, până în 2008 - senator, a publicat numeroase articole şi cărţi de specialitate în drept comercial. 

În plus, a fost salvatorul a nu mai puţin de 753 de marinari pe care i-a adus în ţară, pe propria cheltuială, în urma problemelor pe care aceştia le-au avut pe vasele pe care erau plecaţi.   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 08 Jul, 2010 22:58 La Multi Ani! va multumesc pentru tot ce ati facut pentru mine.