Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul spectacol de teatru cu trupa de acrobaţi Xtreme

ro

29 Nov, 2011 17:44 1354 Marime text

389553_2489853094126_1486685358_33321424_840360763_n.jpgMotto: Caută neîncetat să rămâi liber.

Luni, 29 noiembrie, la Grand Cinema Digiplex, a avut loc premiera spectacolului "Omul Pescaruş sau Drumul spre frumos" după nuvela "Pescăruşul Jonathan Livingston" de Richard Bach.

Începând de astăzi, timp de zece săptămâni, în fiecare marţi, spectacolul se joacă pentru publicul larg, în spaţiul aminitit. Distribuţia este formată din acrobaţii trupei Xtreme, condusă de Doru Moiş.

Spectacolul este un concept Chris Simion, care semnează şi regia. Coregrafia este realizată de Doru Moiş.

Venind din gimnastica de performanţă, Doru Moiş s-a şcolit în arta acrobaţiei lucrând cu celebra coregrafă Debra Brown (de la Cirque du Soleil) în Canada. Întors în ţară, a format trupa Xtreme, în cadrul căreia Doru Moiş este acrobat şi coregraf.

Spectacolele Xtreme sunt foarte diverse ca stare şi abordare, dar toate încearcă să ridice acrobaţia la nivel de artă. De la show-uri pe clădiri sau în aer, de la spectacole la sol sau pe maşini, Xtreme păstrează întotdeauna elementul spectacular inedit, dărâmând bariere şi împingând limitele corporale şi de percepţie cât mai departe.

Regizoarea Chris Simion a integrat experienţa Xtreme într-un concept teatral, realizând primul spectacol de teatru acrobatic din România. Doru Moiş, Casian Bădescu, Mădălina Croitoru, Alina Gheorghe şi Alina Ulmeanu îmbină arta teatrală cu exerciţii acrobatice în aer şi la sol, conturând personaje pe care vrem să le cunoaştem sau cu care chiar ne-am dori să semănăm.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii