Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:36 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vizita în Franţa a domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului României 2 - 3 aprilie 2014

ro

03 Apr, 2014 12:09 738 Marime text
În perioada 2-3 aprilie 2014, Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, efectuează o vizită oficială în Franţa la invitaţia omologului său francez, Jean-Pierre Bel. Programul deplasării a inclus, pentru data de 2 aprilie, întâlnirea, urmată de un dejun de lucru cu Jean Pierre Bel, Preşedintele Senatului francez. La întrevedere au participat Simon Sutour, senator, Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene; Bernard Fournier, senator, Preşedintele Grupului de prietenie Franţa-România din cadrul Senatului francez; Jean-Louis Hérin, Secretarul general al Senatului şi Denis Gaillard, consilierul diplomatic al Preşedintelui Bel.
Discuţiile au scos în evidenţă calitatea deosebită a relaţiei bilaterale, dar şi potenţialul de dezvoltare al acesteia, care trebuie exploatat în continuare. Preşedintele Senatului României a prezentat procesul de revizuire a Constituţiei iniţiat în România şi a scos în evidenţă rolul important pe care experienţa şi expertiza franceze le-ar putea avea în definitivarea acestui proces.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a abordat, de asemenea, tema integrării României în Spaţiul Schengen şi sprijinul Franţei pentru adoptarea cât mai rapidă a unei decizii favorabile în acest dosar. România a îndeplinit criteriile de aderare la Schengen, iar legarea aderării la Schengen de Mecanismul de Cooperare şi Verificare determină transformarea, in mod regretabil, unui subiect tehnic într-unul politic, cu toate consecinţele pe care aceasta le implică.
Situaţia din Ucraina şi posibilele evoluţii ulterioare au fost tratate cu îngrijorare de către ambele părţi, fiind condamnate cu fermitate acţiunile Federaţiei Ruse în Peninsula Crimeea, politica „faptului împlinit” nefiind compatibilă cu realităţile secolului XXI. Uniunea Europeană trebuie să aibă o atitudine eficientă şi coerentă şi să transmită un mesaj unic, de fermitate, către Moscova, continuând, în acelaşi timp, dialogul pentru identificarea de soluţii la criza actuală.
Preşedintele Senatului român a susţinut în cursul serii, la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, o conferinţă cu tema „Provocări pentru politica europeană de vecinătate în Est” (Quels enjeux pour la politique européenne de voisinage à l’Est?). La conferinţă au participat reprezentanţi ai lumii politice şi diplomatice, jurnalişti, cercetători, reprezentanţi ai mediului economic şi ai mediilor academice. Abordând situaţia din Ucraina, Preşedintele Tăriceanu a estimat că „este pusă în discuţie identitatea însăşi a UE, ţinând cont că anexarea Crimeei - de către Federaţia Rusă – a fost asumată, în mod explicit, drept un răspuns la intenţia Ucrainei de a adera la UE.” „Singurul răspuns posibil faţă de acţiunile Rusiei este cel deja adoptat de UE – semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina - şi accelerarea procedurilor pentru semnarea Acordurilor similare cu Republica Moldova şi cu Georgia”. Criza ucraineană trebuie tratată însă cu precauţie, „pentru a evita crearea unei noi Cortine de fier”, fiind necesară „adăugarea unui plus de substanţă cooperării economice şi politice cu regiunile de la frontierele Europei”. „Prioritatea momentului o reprezintă aprofundarea Parteneriatului Estic, - la care se adaugă dezvoltarea cooperării şi a instrumentelor puse la dispoziţia Strategiei Dunării, - precum şi posibilitatea unei abordări noi în proiectul privind Marea Neagră”. În aceste condiţii, a concluzionat Călin Popescu-Tăriceanu, „Europa nu poate şi nu trebuie să continue să delege altora propria sa apărare: UE are mijloacele şi interesul de a-şi asigura propria securitate, iar criza actuală trebuie să fie un catalizator în acest proces.”
 
 
3 aprilie 2014
Direcția de Presă
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii