De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
08:49 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunitatea portuara reia protestele pentru demiterea consiliului de administratie si a conducerii executive a CN „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta

ro

21 Apr, 2015 16:50 525 Marime text
Constanța, 21  aprilie 2015
 
Avand in vedere lipsa de raspuns atat a Companiei Nationale cat si a Ministerului Transporturilor la toate problemele comunitatii portuare, aduse la cunostinta acestora in numeroase randuri, atat printr-o serie de memorii, memorandumuri, scrisori, cat si in cadrul intalnirilor, inclusiv de la sediul Ministerului, cele doua organizatiile reprezentative la nivelul sectorului de activitate „Transporturi pe apa si servicii conexe. Transporturi aeriene si servicii conexe”, au reluat incepand cu data de 20 aprilie protestele impotriva conducerii administrative si a celei executive a Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta.
Cele doua Organizatii considera in continuare ca primul pas in vederea stabilirii unei cai de dialog pentru rezolvarea ulterioara a tuturor problemelor privind, incheierea contractelor de subconcesiune, a contractelor de inchiriere a infrastructurii de transport naval, privind politica tarifara, transparenta in exploatarea domeniului portuar si Master Planul Portului Constanta este reprezentat de schimbari structurale complete privind conducerea CN APMC.
Astfel, Operatorul Portuar, cat si Federatia Nationala a Sindicatelor solicita accelerarea actiunilor initiate de Ministerul Transporturilor, in scopul reglementarii problemelor de pe platforma portuara, deoarece pana in acest moment nu exista rezultate concrete in acest sens.
Comunitatea Portuara apreciaza ca toate neregulile sesizate pana in prezent denota grave deficiente in gestionarea Portului Constanta, incalcarea dispozitiilor legale si o lipsa totala de interes manifestata de conducerea CN APMC  SA privind dezvoltarea portului Constanta.
In consecinta, acestea reprezinta motive concrete de revocare si demitere a Consiliului de Administratie si a executivului companiei, Operatorul Portuar si Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare urmand a  intreprinde in continuare orice demersuri necesare in scopul adoptarii tuturor masurilor legale pentru intrarea in normalitate.       
                                                             
Despre Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța
Reunește 36 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.
În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.
Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM).
Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de cca 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din respectivul buget.
Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de 45 milioane de euro/3 ani (2011-2013).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii