Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:25 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vizita oficială a ministrului apărării naţionale, Mihnea Motoc, la Berlin

ro

06 Oct, 2016 11:07 630 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a efectuat miercuri, 5 octombrie 2016, o vizită oficială la Berlin, la invitaţia ministrului federal al apărării, Ursula von der Leyen.

În cadrul întâlnirii bilaterale, cei doi oficiali au analizat contextul geopolitic actual şi situaţia de securitate din vecinătatea NATO şi a Uniunii Europene şi au abordat aspecte de interes comun privind dezvoltarea cooperării dintre România şi Germania, pe linia apărării, precum şi teme de actualitate de pe agenda aliată şi europeană.

Ministrul german al apărării a subliniat calitatea cooperării dintre cele două state şi relaţiile foarte bune, marcate de încredere reciprocă, dintre cele două armate. În acest context, cei doi oficiali au subliniat necesitatea intensificării dialogului politico-militar în vederea susţinerii reciproce în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene şi întăririi cooperării practice la nivelul tuturor categoriilor de forţe armate.
În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul aliat, cei doi miniştri au apreciat că un obiectiv major pentru perioada următoare este implementarea deciziilor Summit-ului de la Varşovia, referitor la asigurarea unei prezenţe NATO credibile pe întregul flanc estic al Alianţei, următorul reper decizional notabil în acest sens fiind ministeriala apărării NATO de la finalul lunii octombrie.

În context, ministrul român a punctat importanţa strategică a Mării Negre pentru  securitatea spaţiului euro-atlantic şi a evocat necesitatea consolidării prezenţei înaintate adaptate pentru segmentul sudic al flancului estic al Alianţei, ca element concret important al posturii strategice NATO de apărare şi descurajare. În acest sens, a adresat mulţumiri doamnei ministru von der Leyen pentru contribuţia anunţată de Germania cu personal de stat major la încadrarea comandamentului  Brigăzii Multinaţionale de pe teritoriul României, precum şi pentru contribuţia cu ofiţeri la cele două structuri NATO de comandă-control din România.

Ministrul german al apărării a exprimat apreciere pentru conectarea României la Conceptul Naţiunilor Cadru (Framework Nation Concept), contribuind în mod evident la îndeplinirea Nivelului de Ambiţie al Alianţei. Ministrul Motoc a subliniat că participarea României la această grupare-cadru condusă de Germania demonstrează angajamentul pentru dezvoltarea în comun de forţe şi capabilităţi militare necesare NATO, prin intensificarea cooperării dintre aliaţii europeni.

În ceea ce priveşte cooperarea în contextul Uniunii Europene, discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat modalităţile optime de implementare a Strategiei Globale pentru politica externă şi de securitate a UE, în perioada următoare, importanţa rolului Agenţiei Europene pentru Apărare în acest proces, mai ales în ce priveşte dezvoltarea capabilităţilor la nivel european.  De asemenea, s-a subliniat că, în contextul reflecţiei declanşate de BREXIT, dimensiunea de securitate şi apărare a căpătat o importanţă particulară, ca unul din domeniile pe care se pot concentra eforturile de relansare a proiectului european.

În context, ministrul Motoc a subliniat necesitatea înţelegerii clare a nivelului de ambiţie al UE în materie de securitate şi apărare, precum şi importanţa şi necesitatea implicării  tuturor statelor membre UE în formatele de cooperare, sinergia şi complementaritatea UE-NATO, sprijinul pentru dezvoltarea unei industrii europene de apărare competitive şi utilizarea oportunităţilor oferite de Agenţia Europeană pentru Apărare.
 
  Secția Presă/M.Ap.N.

Ti-a placut articolul?

Comentarii