De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:11 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

MAI - Comunicat de presa 17 Ianuarie 2015

ro

17 Jan, 2016 12:59 547 Marime text
Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă în cadrul Comandamentului de Iarnă organizat în această dimineață la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, la nivelul Centrului Operațional de Comandă al MAI, începând cu ora 6.00 se fac evaluări din 3 în 3 ore referitor la misiunile specifice MAI privind intervențiile pentru ajutorarea populației.

 În urmă cu puțin timp s-a încheiat o astfel de ședință operativă condusă de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, la acesta participând secretarul de stat Raed Arafat și secretarul de stat, chestor general Ioan Buda, precum și șefii structurilor operative cu atribuții în gestionarea intervențiilor.

 În cursul nopții și în această dimineață au avut loc mai multe intervenții medicale cu sprijinul ISU, al Poliției și al Jandarmeriei, dar și pentru deblocarea celor rămași înzăpeziți.

 La acest moment nu există situații critice din punct de vedere al siguranței cetățenilor.

 Peste 6.000 de polițiști, pompieri și jandarmi intervin la această oră în județele afectate de fenomenele meteorologice periculoase.

Misiunile angajaților MAI vizează asigurarea tronsoanelor de drumuri care nu mai prezintă siguranță pentru circulație și asigurarea misiunilor de intervenție medicală de urgență. Misiunile desfășurate la nivelul județelor afectate sunt coordonate de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență.

 Menționăm că începând de vineri MAI a transmis permanent recomandări populației pentru a evita deplasările în zonele cu viscol puternic și să se informeze din timp despre condițiile de trafic.

 MAI este în legătură permanentă cu Comandamentul de Iarnă de la Ministerul Transporturilor și Comandamentul de la nivelul Ministerului Sănătății.

Ti-a placut articolul?

Comentarii