Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizita secretarului de stat Bogdan Aurescu în Republica Kazahstan

ro

11 Feb, 2013 14:26 1066 Marime text

(Astana, 11 februarie 2013)

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut, la 11 februarie, la Astana, consultări politice cu Alexei Volkov, adjunct al ministrului afacerilor externe al Republicii Kazahstan. De asemenea, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Kazahstan, Erlan Idrissov.

Atât cu prilejul consultărilor, cât şi în cadrul întâlnirii cu ministrul kazah de externe, Bogdan Aurescu a subliniat contextul special al acestei primerunde de consultări politice bilaterale româno-kazahstaneze la acest nivel, marcat de aniversarea la 15 iulie 2012, a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Republica Kazahstan şi de decizia autorităţilor de la Astana de a reflecta consolidarea relaţiilor politice cu România prin ridicarea, anul trecut, la rang de Ambasadă a Misiunii Diplomatice a Republicii Kazahstan la Bucureşti. De asemenea, în acest an se împlinesc 10 ani de la semnarea, de către preşedinţii celor două ţări, a Declaraţiei de Parteneriat şi Cooperare.

Ministrul kazah de externe a subliniat importanta pe care ţara sa o acordă relaţiilor de parteneriat cu România, pe care le consideră de natură strategică.

În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte privind calendarul contactelor politice bilaterale, aprofundarea dialogului bilateral la nivel înalt, guvernamental şi parlamentar. Pentru pregătirea acestor acţiuni, oficialul roman a propus organizarea, în viitor, a unor contacte regulate pe linia Ministerelor Afacerilor Externe, la nivel de secretar de stat/adjunct de ministru de externe, precum şi la nivelul departamentelor din cadrul celor două instituţii. În acest scop, la finalul consultărilor Bogdan Aurescu a semnat, cu omologul său, Planul Comun de Acţiuni al Ministerelor de Externe pentru anii 2013-2014.

Schimbul de vederi asupra stadiului căilor de extindere şi aprofundare a ansamblului relaţiilor dintre România şi Kazahstan a relevat potenţialul existent pentru ridicarea nivelului calitativ al relaţiilor dintre cele două ţări, în cadrul oferit de Declaraţia de Parteneriat şi Cooperare din 9 septembrie 2003.

Consultările au ocazionat un schimb util de opinii în ceea ce priveşte securitatea energetică la nivel regional şi european. În context, demnitarul român a subliniat importanţa organizării, la Astana, a următoarei sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, ca instrument relevant pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic şi energetic. Consultările au reconfirmat şi existenţa unor perspective de dezvoltare a cooperării sectoriale în domeniul transporturilor, inclusiv prin conectarea porturilor kazahe de la Marea Caspica cu portul Constanta, urmând ca acestea să fie detaliate cu ocazia contactelor şi consultărilor la nivelul autorităţilor relevante din cele două ţări. Bogdan Aurescu a subliniat şi importanţa soluţionării cât mai curând a dosarului datoriilor Rompetrol către statul roman.

Cei doi oficiali au discutat şi perspectivele de consolidare a cadrului juridic bilateral, a cooperării în domeniul cultural şi educaţional, cu accent pe deschiderea Lectoratului de Limbă Română în cadrul Universităţii de Stat din Karaganda, unde există o comunitate importantă de aproape 4000 de români.

Cei doi demnitari au abordat şi colaborarea dintre România şi Kazahstan în cadrul organismelor internaţionale şi au evidenţiat nivelul bun al cooperării în cadrul ONU. Discuţiile au atins şi problematica internaţională şi regională, cu accent pe importanţa consolidării securităţii şi stabilităţii în Asia Centrală, dar şi situaţia din Afganistan şi dosarul nuclear iranian.

Secretarul de stat român a adresat omologului său invitaţia de a realiza o vizită la Bucureşti, pentru continuarea consultărilor.

Informaţii suplimentare

România a recunoscut independenţa Republicii Kazahstan la 16 decembrie 1991. În marja vizitei oficiale a ministrului de externe român în Kazahstan din iulie 1992, a fost semnat Protocolul privind stabilirea relaţiilor diplomatice. Misiunea diplomatică a Republicii Kazahstan în România a fost deschisă în septembrie 2003, fiind ridicată la rang de Ambasadă în 2012.

Republica Kazahstan este cel mai mare partener economic al României din Asia Centrală, schimburile comerciale bilaterale înregistrând o dezvoltare dinamică. La nivelul lunii noiembrie 2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu R. Kazahstan a fost de 2,669 miliarde USD.

Un potenţial semnificativ de cooperare este oferit de valorificarea, pe piaţa kazahă, a experienţei companiilor româneşti în domenii de activitate ce vizează: producţia de echipamente de foraj şi extracţie petrolieră, echipamente IT, dezvoltarea comunicaţiilor, producţia de energie electrică, securizarea frontierelor etc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii