Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu directorul general al ONUDI

ro

16 Mar, 2016 23:21 710 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, l-a primit miercuri, 16 martie 2016, pe directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), Li Yong.
Vizita la București a înaltului oficial ONUDI are loc în contextul în care România este membru al Consiliului pentru dezvoltare industrială cu un mandat ce expiră la 31 decembrie 2017 și deține vice-președinția Consiliului din partea grupului de state din Europa de Est.
În cadrul discuțiilor, a fost reafirmată dorința părților de a duce mai departe tradiția colaborării România-ONUDI, cu folosirea expertizei românești în cadrul unor proiecte din domeniul industrial, al tehnologiei informației și comunicațiilor, energiei și mediului. România şi ONUDI se bucură de o colaborare extinsă încă din 1969. Mai bine de 70 de proiecte au fost implementate până în 2014 în România, totalizând peste 20 milioane USD.
Ministrul Lazăr Comănescu a subliniat rolul important pe care ONUDI îl are în implementarea la nivel global a Agendei 2030 și a Obiectivelor privind Dezvoltarea Durabilă relaționate la sfera sa de activitate - dezvoltarea industrială durabilă și inclusivă.
 
Informații suplimentare:
În 1966, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția 2152 (XXI) de constituire a Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI) ca un organism autonom în cadrul Națiunilor Unite, transformată într-o instituție specializată în 1975. Organizaţia cuprinde 170 de state membre şi are sedii la Viena (sediul principal), Geneva, Bruxelles şi New York (birouri).
Fiind singura agenție specializată în sistemul ONU cu mandatul de promovare a dezvoltării industriale durabile, ONUDI oferă o gamă largă de servicii către statele sale membre pentru a sprijini dezvoltarea industrială și pentru a îmbunătăți eficiența economică și ecologică. În principal, sprijinul acordat se îndreaptă către întreprinderi mici și mijlocii.
Cea de a XV-a Conferință generală a ONUDI (Lima, 2-6 decembrie 2013) a stabilit direcţia actualei strategii a organizației prin adoptarea unui document strategic („Strategic Guidance Document”).
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii