Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
22:05 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori

ro

29 Oct, 2016 11:09 400 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod galben de intensificări susținute ale vântului și ninsori la munte pentru 18 județe, valabilă de sâmbătă, ora 14:00, până luni, la ora 23:00.

Potrivit meteorologilor, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie, și până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60-70 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea. Mai ales în zona Carpaților Meridionali și Orientali rafalele vor depăși temporar 80 km/h și se va depune strat nou de zăpadă.

Vor fi afectate județele Covasna, integral, și, parțial, județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara și Gorj.

De asemenea, intensificări temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50-60 km/h, iar duminica și luni (30 și 31 octombrie), îndeosebi în Maramureș, Transilvania și Moldova trecător se vor semnala precipitații mixte.

Ti-a placut articolul?

Comentarii