Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ghiduri pentru protejarea delfinilor din Marea Neagră

ro

04 Apr, 2011 16:44 937 Marime text

În cadrul proiectului „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în special a delfinilor" (CONSDELFIROM) Mare Nostrum lansează două ghiduri care cuprind informaţii referitoare la populaţiile de delfini din Marea Neagră. Cele două ghiduri se adresează atât comunităţii pescarilor, elevilor din reţeaua de voluntari observatori, cât şi comunităţii locale.

Ghidul „Recomandǎri privind diminuarea impactului negativ al uneltelor de pescuit asupra populaţiilor de delfini din Marea Neagrǎ" are ca scop informarea pescarilor cu privire la ameninţările cu care se confruntă populaţiile de delfini şi a efectelor negative ale uneltelor de pescuit asupra acestora. De asemenea, acesta include şi soluţii pentru diminuarea capturilor accidentale, dar şi informaţii privind dispozitivele hidroacustice necesare pentru îndepărtarea delfinilor de plasele de pescuit. În acest scop, vor avea loc întâlniri cu pescarii în care vor fi dezbătute aceste probleme şi eventualele soluţii pe care aceştia le pot adopta.

Totodată, a fost re-editat „Ghidul voluntarului pentru monitorizarea delfinilor", care cuprinde recomandări privind protejarea delfinilor de către populaţia locală şi turişti. Acesta oferă, în acelaşi timp, informaţii despre Marea Neagră şi condiţiile de habitat ale delfinilor. Un alt aspect important este legat de modul de observaţie şi monitorizare a acestora, cu precizări despre metodologia de lucru şi despre paşii necesari, ulteriori semnalării unui delfin eşuat, de la acordarea primului ajutor până la informarea personalului de specialitate.

Sperăm ca prin editarea acestor ghiduri să creştem nivelul de informare a populaţiei privind problemele cu care se confruntă delfinii. Informaţiile sunt unele de bază şi redactate într-o manieră accesibilă tuturor celor preocupaţi de protecţia delfinilor. Însă, nu ne-am oprit doar la editarea acestor materiale informative. Din luna august şi până în prezent au fost desfăşurate şapte acţiuni de observare a plajelor din localităţile Sfântu Gheorghe, Corbu şi Vadu, cu sprijinul a 42 de elevi şi profesori care fac parte din Reţeaua de voluntari observatori. În timpul acestor acţiuni a fost observat un grup de 6 delfini, aflaţi la 100-150 de m de ţărm, care prezentau un comportament de hrănire", a declarat Marian Paiu, coordonator activităţi de teren ONG Mare Nostrum.

Proiectul urmăreşte, în primul rând, creşterea nivelului de conştientizare al populaţiei locale, cu privire la ameninţările la viaţa delfinilor din Marea Neagră, dar şi sprijinirea comunităţii pescarilor pentru reducerea numărului de delfini capturaţi accidental în plasele pescăreşti.

Proiectul este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4, având valoarea totală de 669.930,17 lei, din care valoarea eligibilă este de 550.047,1 lei (finanţare nerambursabilă FEDR şi buget de stat), iar valoarea, alta decât cea eligibilă, este de 119.883,07 lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii