Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:38 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Buletin de presă IPJ - Joi, 19 Aprilie 2012

ro

19 Apr, 2012 23:22 543 Marime text

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În intervalul menţionat, au fost constatate 2 infracţiuni astfel:

Peste un kilogram de icre confiscat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat o persoană de sex feminin care încerca să comercializeze o cantitate de icre fără documente legale.

În data de 18.04.2012, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea au depistat-o pe P.M. de 49 ani care deţinea într-o geantă mai multe borcane cu icre de ştiucă pe care încera să le comercializeze fără a deţine documente legale.

Cantitatea de 1,3 kilograme icre aflată în stare proaspătă, cu o valoare de aproximativ 130 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.

Pe numele persoanei a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Mii de halate de baie contrafăcute la Agigea

O echipă mixtă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul fizic asupra unui ansamblu auto sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia Turcia, referitor la punerea în circulaţie de produse contrafăcute.

Autocamionul controlat în data de 18.04.2012, în jurul orei 22.00, sosise în terminalul RO-RO din cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia Turcia pentru o societate comercială cu sediul în Franţa şi era încărcat cu 351 de colete în care se aflau 2.095 bucăţi halat de baie, bunuri susceptibile de a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.

Bunurile descoperite, în valoare de aproximativ 167.600 lei dacă ar fi fost originale, au fost reţinute de către lucrătorii vamali şi lasate în custodia comisionariului vamal.

Pe numele administratorului societăţii comerciale a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin.1 lit. b din Legea 84 /1998, republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care transporta aproximativ 300 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fără a avea documente justificative.

În data de 18.04.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă au verificat în zona de competenţă un autoturism Dacia în care se aflau M.M. de 39 ani, domiciliat în municipiul Constanţa şi A.V. de 51 ani, domiciliat în municipiul Medgidia.

În urma controlului au fost descoperite în înteriorul autoturismului 294 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.

Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele A.V., cel care a declarat că articolele respective îi aparţin, a fost aplicată o amendă contravenţională de 1.000 lei conform art. 4, alin. 1 din Legea 12/1990 republicată.

Ţigarete confiscate la Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut în vederea confiscării 2.320 de ţigarete netimbrate pe care un cetăţean român încerca să le introducă în ţară fără documente de provenienţă.

În data de 19.04.2012, în jurul orei 04.30, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit în bagajele personale ale unei persoane de sex feminin 2.320 de ţigarete netimbrate pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.

Persoana în cauză, L.C. de 37 ani, domiciliată în municipiul Constanţa, se întorcea în ţară cu un autocar care face curse regulate între Turcia şi România, declarând că a achiziţionat respectivele pachete cu ţigarete cu scopul de a le comecializa.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 1.044 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar pe numele persoanei în cauză a fost aplicată o amendă contravenţională de 1.000 lei conform art. 1, lit. e din Legea 12/1990 republicată.

Aproximativ jumătate de tonă de fructe şi legume transportată fără documente de provenienţă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetăţeni români care transportau cu două autoutilitare aproximativ jumătate de tonă de legume şi fructe fără a avea documente justificative.

În zilele de 17 şi 18.04.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă au identificat în zona de responsabilitate doi cetăţeni domiciliaţi în municipiul Constanţa, care transportau diferite cantităţi de fructe şi legume fără a avea documente de provenienţă.

În primul caz a fost verificată o autoutilitară marca Fiat Ducato, înmatriculată în Constanţa, condusă de B.M. de 33 ani, în interiorul căreia au fost găsite 354 kilograme de legume şi fructe, iar în cel de-al doilea o autoutilitară marca Mercedes, la volanul căreia se afla R.I. de 34 ani, care transporta 100 kilograme de legume.

Cantitatea de legume şi fructe a fost ridicată în vederea coonfiscării şi predată pe bază de proces verbal unei societăţi comerciale de profil, iar pe numele celor doi şoferi au fost aplicate amenzi contravenţionale în cuantum de 1.000 lei fiecare conform art. 4, alin. 1 din Legea 12/1990 republicată.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii