De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:40 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Unitățile administrației penitenciare, exceptate de la plata timbrului de mediu

ro

06 May, 2015 14:00 423 Marime text
Unitățile sistemului administrației penitenciare vor fi exceptate de la plata timbrului de mediu pentru autovehiculele utilizate, prevede un proiect de lege adoptat astăzi de Guvern.

Sistemul administrației penitenciare în România este constituit din Administrația Națională a Penitenciarelor și 47 de unități subordonate, considerate instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Același regim se aplică în prezent autovehiculelor utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră, de pompieri, precum și celor destinate transportului preșcolarilor și elevilor.

Măsura luată de Guvern va contribui la degrevarea bugetului Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Informații suplimentare:

Timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabili pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2,M3 (autovehicule cu patru roți destinate transportului de persoane) și N1, N2, N3 (autovehicule cu patru roți destinate transportului de mărfuri). Timbrul de mediu se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii