Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:52 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Gheorghe Dragomir transmite tuturor pensionarilor un mesaj de sănătate şi viață lungă

ro

01 Oct, 2016 13:50 540 Marime text
Preşedintele Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, transmite tuturor pensionarilor un mesaj de sănătate, viață lungă și „La mulți ani!”.

„În fiecare an, la data de 1 octombrie este celebrată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o dovadă de respect și prețuire pe care națiunile lumii o datorează tuturor persoanelor în vârstă. Această zi trebuie să fie una specială pentru noi toți, cei care avem datoria să arătăm persoanelor vârstnice de lângă noi dragoste și recunoștință. Cu acest prilej, le doresc tuturor pensionarilor din județul Constanța viață lungă, multă sănătate, zile însorite și un sincer La mulți ani!”, a declarat deputatul Gheoghe Dragomir.


Președintele PNL Constanța este de părere că „fiecare avem datoria să ne gândim la persoanele în vârstă, care și-au făcut datoria față de țară și de generația actuală, pentru a le oferi condiții mai bune de viață”.

Organizaţia Naţiunilor Unite a apreciat în anul 1990 că este necesar ca statele lumii să omagieze generaţiile vârstnice pentru contribuţia lor la dezvoltarea societăţii. Unul din aceste documente este Rezoluţia numărul 45/106 din 14 decembrie 1990, prin care ONU a stabilit ca ziua de 1 octombrie să fie înscrisă în calendarul lumii ca Zi Internaţională a Persoanelor Vârstnice. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii