Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:28 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Omniasig şi Asirom au câştigat împreună un contract cu CN APM SA Constanta (document)

ro

06 Dec, 2015 00:44 2301 Marime text
 
Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.


Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa a atribuit, prin negociere fără anunț de participare, un contract privind ”Servicii de asigurare a bunurilor proprietate publică și privată din cadrul CN APM SA Constanța”. Este vorba despre servicii financiare, de asigurare legală și de asigurare împotriva tuturor riscurilor, servicii de asigurare de răspundere cvilă și servicii bancare și de investiții.  Justificarea alegerii procedurii de negociere fără anunț a fost situația de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă.
Valoarea totală finală a contractului este de 970,449.5 lei. Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut.
Contractul i-a fost atribuit asocierii Omniasig Vig SA (lider) și SC Asigurarea Românească Asirom VIG SA.

Omniasig Vienna Insurance Group SA are sediul în Bucuresti, Aleea Alexandru, nr. 51, sector 1, iar SC Asigurarea Românească Asirom Vig SA are sediul în București, Bld. Carol I, nr. 31-33, sector 2 .
Nu este prima oară când Omniasig câștigă un contract cu CN APMC.
 
Ce spune Registrul Comerțului
 
Potrivit Registrului Comerțului, Omniasig Vienna Insurance Group are sediul social în Bucureşti, Sectorul 1, aleea Alexandru nr. 51, şi a fost înfiinţată în 2001. Capitalul social subscris este de 439.645.433,5 lei.
 
Acţionari persoane juridice sunt Vienna Insurance Group AG Wienner Versicherung Gruppe, cu sediul în Austria, Viena, str. Schottering 30 1010, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99,47% / 99,47%, Banca Comercială Română SA, cu sediul pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 5, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,09829% / 0,09829%. Societatea are și o listă de 6907 persoane fizice și juridice ce au o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,42804% / 0,42804%. Persoane împuternicite sucursală - Colbu Maria, Serbanati Dorin Dumitru, Ghemeş Adriana Angela, Roland Goldsteiner, Urcan Remus Adrian, Mihai Ioan Lucian, Tecău Mihail (președinte directorat), Iovan Lucian Ioan, Nechifor Adrian, Martin Stenitzer, Mădălin Roșu, Franz Fuchs (președinte consiliu de supraveghere), Grigore Mihai-Daniel, Popa Georgeta (sucursala Constanța), Arsene Mircea, Ciorbă Dumitru, Axente Panait, Soare Georgel, Matargiu Costel, Dorobanțu Claudiu, Iuga Alexandrina, Mititelu Sorin Cristinel, Stanciu Cristea, Petrescu Mariana, Dumitrescu Cristina Dana (reprezentant autorizat 2 - şef Departament Reprezentări Instanţe şi Executări - Direcția Litigii; reprezintă societatea împreună cu Matei Cătălin Andrei), Matei Cătălin Andrei (reprezentant autorizat 1 - Director Direcţia Litigii; reprezintă societatea împreună cu Dumitrescu Cristina Dana), Tudor Sfetea Bogdan, Covăcescu Daniela Camelia (director coordonator, ca reprezentant autorizat/împuternicit, va reprezenta societatea doar împreună cu un membru al directoratului sau un alt împuternicit), Coman Valeria, Baciu Mircea-Adrian, Gorin Roxana Mariana (Inspector Direcția Vânzări Directe; reprezintă societatea împreună cu Stan George), Ailincăi Andreea - Mihaela (șef Departament Guvernare Corporatistă - Direcția Juridică; reprezintă societatea împreună cu Oproiu Cristina Dalia și Dumitru Daniela), Dumitru Daniela (consilier juridic, Departamentul guvernare corporatistă - Direcția Juridică; reprezintă societatea împreună cu Oproiu Cristina Dalia şi Ailincăi Andreea Mihaela), Filip Lucian (director Direcția Brokeri; reprezintă societatea împreună cu Oproiu Cristina Dalia), Stan George (director Direcția Vanzari Directe; reprezintă societatea împreună cu Gorin Roxana Mariana), Zoiţa Oana (director Direcția Reasigurări;  reprezintă societatea împreună cu Rafal Jacek Mosionek), Oproiu Cristina Dalia (director Direcția Juridică), Savu Liliana (director Direcția Daune), Nicola-Antoniu Sorin (director adjunct Direcția Daune; reprezintă societatea împreună cu Savu Liliana), Crăciun Luminiţa-Rozita (șef Departament Administrare Personal și Salarizare; reprezintă societatea împreună cu Dobre Anita), Dobre Anita (șef Departament, Departamentul Recrutare și Dezvoltare - Direcția Resurse Umane; reprezintă societatea împreună cu Crăciun Luminiţa Rozita), Neacşu Liviu Andrei (director Direcția Financiară; reprezintă societatea împreună cu Bejan Dragoș), Bejan Dragoş (şef Departament Financiar, Direcția Financiara, reprezintă societatea împreună cu Liviu Andrei Neacşu), Cune Florin, Adămescu Ramona Daniela, Lelkes Juraj, Tamás Ferencz, Costinel Silviu Stratnic, Ghintuială Dumitru - Cătălin, Ciuche Mariana, Buzatu Alina - Dorina, Bicu Ovidiu, Cosmulese Gheorghe, Marian Sorin Radu, Staicu N. Alina, Ciobanu Traian Laurenţiu, Gal Cristina Lidia, Enescu (Pricop) Elena, Caraman Cătălina Angelica, Făgădaru Matei, Rafal Jacek Mosionek, Bucăloiu Vlad, Arsene Mircea.
 
Obiectul de activitate al firmei îl reprezintă „alte activităţi de asigurări (exceptând asigurările de viaţă)”.
 
Societatea Omniasig Vienna Insurance Group s-a clasat în 2014 pe locul al doilea în topul companiilor de asigurări generale din România, având indicatorii de solvabilitate şi lichiditate la nivele superioare şi sigure. Astfel, capitalul social al companiei este de 439.645.433,5 lei, marja de solvabilitate disponibilă este de 227.094.919 lei (în condiţiile în care marja de solvabilitate minimă impusă de lege este de 138.450.708 lei), gradul de solvabilitate este de 164% şi coeficientul de lichiditate - 1,69.
 
Potrivit datelor disponibile pe 2 iulie la Registrul Comerţului, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA a fost înfiinţată la data de 10 decembrie 1992. SC Asigurare-Reasigurare Astra SA, cu sediul social în Bucureşti, sectorul 3, strada Nerva Traian numărul 3, are un capital social subscris de 257.797.193,08 lei, integral vărsat, şi se ocupă de „alte activităţi de asigurări (exceptând asigurările de viaţă)”.
Acţionari persoane juridice în firmă sunt Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe, cu sediul social în Austria, şi LPV Hloding GMBH, cu sediul, de asemenea, în Austria. În societate există, totodată, asociaţi listă - acţionari persoane fizice şi juridice.
Acţionari persoane juridice sunt Epsilon Estate Provider SRL (în calitate de asociat, cu un aport la capital de 67.772.908,42 de lei și o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 26,289%) și The Nova Group Investments Romania SA (asociat cu un aport la capital de 187.556.855,36 de lei și o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 72,754%).
 Lista de acționari persoane fizice are un aport la capital de 2.467.429,3 lei și o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,957%.
 Persoane împuternicite sunt: Radu Soare (director), Iulian Coteţ (împuternicit sucursală), Bogdan - Valentin Ghindaru (împuternicit sucursală), Bogdan Alexander Adamescu (membru în consiliul de supraveghere), Marius- Cătălin Chiriac (membru în directorat), Liviu-Viorel Cristescu (împuternicit sucursală), Aurel Cioca (împuternicit sucursală), Ion Faca (împuternicit sucursală), George Radu Selaru (împuternicit sucursală), Grigore Adamescu Dan (membru în consiliul de supraveghere), Călin Nicolae Sabău (împuternicit sucursală), Felicia Chiriac (împuternicit sucursală), Mihail Sidor (împuternicit sucursală), Claudiu Coriolan Vîlceanu (împuternicit sucursală), Antoaneta Zavedei (împuternicit sucursală), Eduard-Marius Berca D. (împuternicit sucursală), Daniel Petrariu (împuternicit sucursală), Romeo Ionuţ Comăniciu (împuternicit sucursală), Károly Orbán (împuternicit sucursală), Rareș Adrian Moldovan (împuternicit sucursală), Eugen Bâlc (împuternicit sucursală), Iancu Carabaş (împuternicit sucursală), Viorel Ghimişi (împuternicit sucursală), Mariana Luca (împuternicit sucursală), Daniel Firoiu (împuternicit sucursală), George Cătălin Ciprian (împuternicit sucursală), Iulius-Alin Bucşa (membru în directorat), Daniel Firoiu (împuternicit sucursală), Liviu Ban (împuternicit sucursală), Nicoleta Dinu (membru în directorat), Laura Vasilica Drăguţoiu (împuternicit sucursală), Florea Rădoi (împuternicit sucursală), Niţu Ion (membru în consiliul de supraveghere), Mihai-Dan Fuerea (împuternicit sucursală), Carmen Panţuru (împuternicit sucursală), Ioan Lazăr (împuternicit sucursală), Anca Georgeta Barbu (împuternicit sucursală), Marian-Bogdan Iordache (împuternicit sucursală), Mariana-Emilia Moga (împuternicit sucursală), Relu Onuţu (împuternicit sucursală), Claudiu-Adrian Minisini (împuternicit sucursală), Larisa Maria Bădoiu (împuternicit sucursală), Daniel Ion Manzur (împuternicit sucursală), Sorin Andrei (împuternicit sucursală), Daniel Oprea (împuternicit sucursală), Mădălin Silviu Miu (împuternicit sucursală), Liviu Marin (împuternicit sucursală), Ionuț Codrea (împuternicit sucursală), Florin Mihăilă D. (împuternicit sucursala), Ileana Daniela Ilie (împuternicit sucursală), Raul - Emanuel Făt (împuternicit sucursală), Camelia Mihaela Valencia Panait (împuternicit sucursală) și Toderiţă Costănel (împuternicit sucursală).
Potrivit vrajitorul.eu, în 2013, societatea a înregistrat o cifră de afaceri… zero, având, în aceeaşi perioadă, un număr mediu de salariaţi de 1.052. Tot în 2013, profitul net al firmei a fost zero.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii