Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:30 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cacioianu Industrie SRL şi Dunav SRL, câştigătoarele licitaţiei organizate de ANR. Ale cui sunt firmele (document)

ro

21 Feb, 2017 00:00 1958 Marime text


Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou-înfiinţate.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
Contractul de achiziţii „Construcţii metalice plutitoare - lot 1 şi lot 2“ a fost atribuit de Autoritatea Navală Română (ANR) societăţilor Cacioianu Industrie SRL şi Dunav SRL.
 
Potrivit anunţului publicat în SEAP de către ANR, contractul nr. 138510/1022 - Construcţii metalice plutitoare cu suprastructură (Hârşova şi Brăila) - a fost atribuit societăţii Cacioianu Industrie SRL şi are o valoare de 396.000 de lei, fără TVA. De asemenea, contractul nr. 138512 - Construcţie metalică plutitoare cu flotori fără suprastructura Feteşti -, în valoare de 126.000 de lei, fără TVA, a revenit societăţii Dunav SRL.
 
Aşa cum reiese din anunţul de atribuire, pontoanele vor fi proiectate şi construite conform normelor tehnice ANR privind clasificarea şi construcţia navelor de navigaţie interioară aprobate prin OMT 306/1999. Construcţiile metalice plutitoare cu balustrade, scondri şi pasarele de acces de zece metri, dotate cu tancuri de combustibil de trei tone, sunt necesare pentru C.P. Hârşova şi C.P. Brăila. Fiecare dintre cele două pontoane va fi de tip tubular, cu doi flotori, cu suprastructură şi vor fi folosite pentru acostarea şalupelor şi depozitarea de motorină neaccizată în compartimentul din mijloc al fiecărui flotor. Flotorii vor fi construiţi din tablă de oţel cu grosimea de 6 mm, vor fi dotaţi cu instalaţii de ambarcare/debarcare motorină şi vor fi formaţi din trei compartimente etanşe.
 
În compartimentul din mijloc al fiecărui flotor se va asigura posibilitatea depozitării unei tone de motorină neaccizată, celelalte compartimente vor fi prevăzute cu guri de vizitare cu capac etanş şi scară de acces în interior. Durata contractului, pe fiecare faza, este de 30 de zile de la semnarea acestuia de ambele părţi, pentru predarea proiectului de execuţie; 180 de zile de la data avizării de către ANR a proiectului de execuţie, pentru livrare (90 de zile pentru livrarea fiecărui ponton). Construcţia metalică plutitoare pe flotori, cu balustrade, scondri şi pasarela de acces de zece metri este necesară pentru acostarea şalupelor din dotarea Of. Cpt. Feteşti.
 
Pontonul de tip tubular, cu doi flotori, fără suprastructură, va fi prevăzut cu două brâuri de acostare, din care unul la nivelul punţii şi unul la nivelul de plutire. Flotorii vor fi construiţi din tablă de otel cu grosimea de 6 mm şi vor avea trei compartimente etanşe, fiecare prevăzut cu guri de vizitare şi scară de acces în interior. În zona prova, flotorii vor fi întăriţi pentru a rezista presiunii exercitate de sloiurile de gheaţă pe timpul iernii. Durata contractului, pe fiecare fază, este de 30 de zile de la semnarea contractului de ambele părţi, pentru predarea proiectului de execuţie; 90 de zile de la data avizării de către ANR a proiectului de execuţie, pentru livrarea pontonului.

Despre Cacioianu Industrie SRL 

Înmatriculată în anul 2009, societatea are sediul social în municipiul Giurgiu. Capitalul social subscris, de 100.100 de lei, integral vărsat, este compus din 10.010 părţi sociale. Asociat unic este Flori Alexandra Cacioianu, născută pe 20.08.1985, în Constanţa. Administratorul firmei, care se ocupă de construcţia de poduri şi tuneluri, este Stere Cacioianu, născut pe 10.03.1924, în Veria, Grecia.

Despre Dunav SRL

Cu sediul în municipiul Brăila, firma a luat fiinţă în anul 1994. Capitalul social subscris, de 220 de lei, integral vărsat, este compus din 22 de părţi sociale. Asociat unic este Al. Vasile Broască, născut pe 26.02.1951, în Brăila. Tot el este şi administratorul societăţii, care se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi a bărcilor.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii