De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:28 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Precizări privind declararea şi plata impozitului pe construcţii aferent anului 2015

ro

21 May, 2015 11:26 373 Marime text
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reaminteşte contribuabililor că, până la data de 25.mai.2015 au obligaţia declarării impozitului pe construcţii reglementat de Titlul IX indice 3 din Legea nr.571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Până la aceeaşi dată contribuabililor le revine obligaţia plăţii primei rate din impozitul pe construcţii aferent anului 2015.
 
Precizăm că, începând cu anul 2015 cota de impozitare în cazul impozitului pe construcţii a scăzut de la 1,5% la 1%. Au fost aduse modificări Codului Fiscal, începând cu acest an, şi în privinţa elementelor care se scad din baza impozabilă.
 
Contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe construcţii sunt:
persoanele juridice române cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial.
persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.
persoanele juridice cu sediul social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.În cazul operaţiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul operaţiunilor de leasing operaţional, calitatea de contribuabil o are locatorul.
 
Definirea construcţiilor:
Construcţiile sunt cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin H.G. nr.2.139/2004, cu modificările ulterioare.
 
Cota de impozit:
Începând cu anul 2015 impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1% care se aplică asupra bazei impozabile.
 
Baza impozabilă:
Baza de impozitare este reprezentată de valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31.decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art.296 indice 34 din Codul Fiscal. Elementele care se scad din baza impozabilă sunt menţionate la articolul 296 indice 35 din Codul Fiscal.
 
Declararea şi plata impozitului pe construcţii
Impozitul pe construcţii se calculează şi se declară până la data de 25.mai inclusiv, a anului pentru care se datorează impozitul în formularul
100 “ Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Plata acestui impozit se face în două rate egale, astfel:
- 50% până la data de 25.mai, inclusiv.
- 50% până la data de 25.septembrie, inclusiv.
 
Important! Impozitul pe construcţii reprezintă venit al bugetului de stat. Cheltuiala cu impozitul pe construcţii determinat potrivit prevederilor de mai sus este cheltuială deductibilă la stabilirea profitului impozabil reglementat de titlul II din Codul Fiscal.
 
Gîdei Violeta
Cons.superior Comp Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media
            
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii