Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:37 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat L52/2003 - Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal

ro

02 Dec, 2015 17:37 451 Marime text
Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal,  cu modificările și completările ulterioare
 
Începând cu 1 ianuarie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.227/2015 privind Codul fscal, precum și a Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se impune adaptarea corespunzătoare a procedurilor de administrare a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, atât în ceea ce priveşte modelul şi conţinutul unor formulare care se utilizează în cursul anului fiscal (declaraţii de venit estimat, decizii privind plățile anticipate etc.), precum şi a instrucţiunilor de completare a acestora.
 
Modicările legislative vizează, în principal, următoarele aspecte în ceea ce privește impozitul pe venit și contribuțiile sociale:
-  redefinirea sau redenumirea unor activități;
- modificarea termenului de depunere a declarațiilor de venit estimat și a termenului de înregistrare a contractelor privind cedarea folosinței bunurilor;
- evidențierea unor venituri scutite la plata impozitului pe venit;
- posibilitatea virării sumei de 2% din impozitul anual pe venitul din salarii pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult și în cazul contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate, precum şi persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România;
- introducerea unei noi categorii de venit, respectiv pensii provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
- modificarea termenului de contestare a deciziei de impunere, etc.
 
Faţă de cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin, se propune aprobarea modelui și conținutului unor formulare utilizate pentru declararea veniturilor realizate începând cu 1 ianuarie 2016, precum și pentru stabilirea plăților anticipate cu titlu de impozit pe  venit și contribuții sociale.
 
Față de formularele utilizate în prezent, au fost propuse o serie de modificări în conținutul următoarelor formulare:
 
În cazul formularului 220 “Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit”:
 
- eliminarea tipului de venit din activități comerciale și introducerea tipului de venit din activități de producție, comerț, prestări servicii;
- redenumirea tipului de venituri din profesii libere ca venituri din profesii liberale;
- introducerea unor informații privind contribuabilii cu handicap grav sau accentuat, scutiți de la plata impozitului pe venit;
- introducerea unor informații privind persoanele care realizează venituri din pensii în alte state, în vederea stabilirii plăţilor anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate;
- introducerea unor informații privind recalcularea plăților anticipate reprezentând contribuții sociale, potrivit legii; 
- modificarea termenului de depunere a declarației;
- modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare.
 
În cazul formularului 221 "Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit",  s-a propus introducerea unor informații privind contribuabilii cu handicap grav sau accentuat, scutiți de la plata impozitului pe venit, precum și modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare ale acestuia.
 
În cazul formularului 223 "Declaraţie privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale":
- eliminarea tipului de venit din activități comerciale și introducerea tipului de venit din activități de producție, comerț, prestări servicii;
- redenumirea tipului de venituri din profesii libere ca venituri din profesii liberale;
- modificarea termenului de depunere a declarației;
- modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare.
 
În cazul formularului 224 "Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România" s-a propus introducerea unui rând nou în conținutul declarației privind primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare ale acestuia.
 
În cazul formularelor 260 "Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate/contribuţii de asigurări sociale" și  222 "Declaraţie informativă privind începerea/încetarea activităţii persoanelor fizice care desfăşoară activitate în România şi care obţin venituri sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate" au fost actualizați o serie de indicatori, precum și termenul de contestare.
  *  *  *
Proiectele de acte normative, iniţiate de ANAF, sunt făcute publice pe site-ul instituţiei la adresa www.anaf.ro, domeniul Legislatie/ Transparenţa decizională. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media - cu menţiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la următoarele adrese:
  • Prin scrisori la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 - la Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media;
  • Electronic la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.ro
  • Prin fax la numarul: 021-319.98.57.
Pentru a avea acces la informaţiile de presa privind aplicarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se poate accesa domeniul Informaţii / Comunicate şi informaţii de presă aflat pe site-ul instituţiei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii