Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Precauţia primului mandat de consilier PSD-istul Valentin Ciorbea preferă… banii (document)

ro

16 Dec, 2015 00:00 4164 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Aflat la prima sa experienţă în administraţia publică locală, consilierul municipal PSD Valentin Ciorbea confirmă că are alte priorităţi în viaţă comparativ cu ceilalţi colegi de partid şi din Consiliul Local Municipal Constanţa. În timp ce alţii vor să acumuleze cât mai multe terenuri, imobile şi nu le-ar displăcea nici să deţină un parc auto valoros şi diversificat, Ciorbea nu acordă atenţie niciuneia dintre „tentaţiile” enumerate mai sus.
 
Potrivit declaraţiilor de avere postate pe site-ul Primăriei Constanţa, alesul social-democrat s-a rezumat doar la un apartament de numai 50 de metri pătraţi. În schimb, o comparaţie a informaţiilor existente în declaraţiile de avere din iunie 2014 şi iunie 2015 ne demonstrează faptul că social-democratul Valentin Ciorbea este strângător la capitolul finanţe şi precaut, deoarece are mai multe conturi şi depozite bancare. De cel în care a depus 11.000 de euro nu s-a atins, dar rezervele în lei au cunoscut uşoare modificări. Concret, dacă în declaraţia de avere din iunie 2014 figura cu 147.500 de lei în diverse unităţi bancare, în vara acestui an, rezervele bancare ale consilierului PSD ajunseseră la 150.000 de lei. Asta pentru că şi veniturile lui Valentin Ciorbea au crescut consistent: de la 55.278 de lei (aşa cum se stipulează în documentul din iunie 2014) la 75.736 de lei, după cum a trecut în declaraţia de avere din iunie 2015.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii