Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:07 24 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fără datorii şi credite bancare Ce avere are directorul tehnic al RAEDPP Constanţa (documente)

ro

15 Oct, 2015 00:00 1149 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea directorului tehnic al Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa, Gheorghe Tudorache. Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată pe data de 19 iulie 2015, directorul tehnic al RAEDPP Constanţa deţine un teren intravilan de 2.000 mp, situat în Slava Cercheză, judeţul Tulcea, un apartament de 68 mp în Constanţa, precum şi o casă de vacanţă de 80 mp, în Slava Cercheză. Gheorghe Tudorache conduce un automobil Mitsubishi, fabricat în anul 2011.
 
În anul 2015, a câştigat 28.480 de lei, sumă provenită din vânzarea unui automobil. În anul fiscal trecut, a realizat venituri de 61.523 de lei de la RAEDPP Constanţa şi de 24.000 de lei - venituri din pensie. La rândul său, soţia sa a câştigat suma de 9.783 de lei de la Cabinetul Medical Individual şi 12.000 de lei - venituri din pensie.
 
Gheorghe Tudorache nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii şi obiecte de artă şi de cult a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, şi nici conturi şi depozite bancare şi plasamente şi investiţii directe. De asemenea, nu are datorii.
 
Potrivit declaraţiei de interese, directorul tehnic al RAEDPP nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi vizualiza cele mai recente declaraţii de avere şi de interese ale directorului tehnic al RAEDPP Constanţa, Gheorghe Tudorache.

Ti-a placut articolul?

Comentarii