Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Una dintre cele mai frumoase femei din lume împlineşte 41 de ani

ro

04 Jun, 2016 00:00 3425 Marime text
Considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei, actrița Angelina Jolie s-a născut la data de 4 iunie 1975, în Los Angeles. Astăzi, împlineşte 41 de ani.
 
Fiica actorilor Jon Voight și Marcheline Bertrand, Angelina a debutat în cinematografie la şapte ani, cu rolul din filmul „Lookin to Get Out”. La vârsta de 11 ani, a început să studieze la Institutul de Teatru Lee Strasberg, unde a jucat în câteva producții. A urmat studii în domeniul cinematografiei la Universitatea din New York, iar mai târziu s-a alăturat prestigioasei trupe de teatru de la „Met Theatre Group” din Los Angeles.
 
Când avea 21 de ani, s-a căsătorit cu Johnny Lee Miller, iar cariera ei a luat avânt odată cu rolul din „Hackers”. Patru ani mai târziu, datorită rolului interpretat în „Girl, Interrupted”, a obţinut un Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.
 
Printre filmele cele mai importante se numără „Lara Croft: Tomb Raider”, „Original Sin”, „Mr. & Mrs. Smith”, „The Changeling”. În 2010, au urmat rolurile din „The Tourist” și „Salt”, iar în 2014 cele din „Maleficent" și „Cleopatra”.
În 2013, actriţa a suferit o operaţie de dublă masectomie, după ce a descoperit că este purtătoarea unei gene care o face să prezinte un risc de 87 la sută de a dezvolta cancer mamar. Angelina mărturisea, într-un editorial publicat în ziarul The New York Times, că „mama mea s-a luptat cu cancerul timp de aproape zece ani şi a murit la 56 de ani. A rezistat destul ca să îşi cunoască primul nepot şi să îl ţină în braţe. Dar restul copiilor mei nu vor avea şansa de a o cunoaşte şi de a afla ce fiinţă plină de graţie era. (...) Când am aflat care este situaţia, am decis să iau măsuri pentru a minimaliza riscurile cât se poate de mult”.
 
În anul 2014, Angelina Jolie a primit, la Palatul Buckingham, o distincție din partea reginei Elisabeta a II-a, pentru angajamentul ei în lupta împotriva violențelor sexuale din zonele de război.
 
În prezent, este căsătorită cu actorul Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare de la „Mr. & Mrs. Smith”, unde au interpretat un cuplu de asasini profesionişti. Cei doi au şase copii, trei biologici şi trei adoptaţi. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii