Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:31 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Voceaconstantei.ro Remedii Naturiste - Soluţii pentru picioare umflate

ro

23 Jul, 2016 00:00 668 Marime text
A venit vara şi odată cu ea şi temperaturile ridicate. Tot mai multe femei, şi nu numai, se plâng de umflarea picioarelor, senzaţia de picioare grele. în special la sfârşitul zilei. Această acumulare de lichide – edemul – poate apărea la persoane sănătoase, la care căldura provocă vasodilataţie şi stază limfatică sau la cele care prezintă un anumit grad de insuficienţă venoasă, la care apare şi senzaţia de  arsură, furnicături, amorţeli la nivelul picioarelor.

În acest caz, înainte de a apela la tratamente locale, este indicat să urmaţi câteva sfaturi legate de petrecerea unui timp cât mai restrâns în poziţie şezândă, la fiecare una – două ore este bine să vă ridicaţi şi să faceţi câteva mişcări, să evitaţi statul picior peste picior şi încurajarea mişcării zilnice, fie mersul pe josul, înotul ori mersul pe bicicletă. Evitaţi purtarea de îmbrăcăminte şi şosete strâmte, pantofii înguşti şi tocurile înalte, mai ales în perioada verii. De asemenea, a se evita băile prelungite cu apă fierbinte, sunt indicate duşurile scoţiene. Încercaţi să renunţaţi la o alimentaţie bogată în sare, grăsimi şi carbohidraţi (în special mâncărurile tip fast food şi semipreparatele bogate în grăsimi şi sare, ca şi produsele patiserie şi dulciurile concentrate din comerţ), care determină reţinerea apei în organism. În schimb este bine să aveţi o alimentaţie bogată în vitamine (vitamina PP, E, C), minerale (potasiu), antioxidanţi, care favorizează eliminarea apei din ţesuturi: fructe, legume proaspete, peste (somon, sardine, ton, cod), sucuri naturale (afine, citrice, ananas, sucul şi apa de cocos, pătrunjel, ţelină)

De asemenea, este de menţionat şi faptul că aţi putea consulta şi un medic apifitoterapeut, care vă va recomanda un tratament personalizat cu extracte naturale din plante cu efect vasoprotector, vasodilatator, antiinflamator şi diuretic, de favorizare a microcirculaţiei locale: strugurii ursului, urzică, păpădie, sulfina galbenă, ienupăr, mesteacăn, ginkgo biloba, extract de citrice, de fructe de pădure, extract de strugure (resveratrol), extract castane.

Suplimentarea aportului de magneziu
În perioada de vară, carentele în magneziu devin mai frecvente. Când organismul este privat de acest mineral, sodiul produce retenţia exagerată a lichidelor în ţesuturi, concretizată în umflarea picioarelor şi a gleznelor. O doză zilnică suplimentară de magneziu, de 200 de mg, poate să ajute la dispariţia edemului.

Chinina şi acidul din apa tonică pot face minuni în reducerea inflamaţiei şi a edemului instalat la nivelul picioarelor. O baie a tălpilor în apa tonică rece va da rezultate imediate.

Băile calde cu infuzie de soc sunt adevărate minuni pentru picioare. Se pun cinci pliculeţe sau 5 linguriţe de plantă uscată la un litru de apă fierbinte, se acoperă, se lasă 15 minute, apoi se toarnă într-un lighean cu doi litri de apă caldă. Se mai adaugă şi două – trei picături de ulei de mentă sau de lămâie şi se ţin picioarele în apa 15 minute.

Se pune un strat de pietre mici, fără colţuri, într-un lighean sau în cada, şi se toarnă peste ele apă caldă şi puţin ulei de baie şi se calcă peste acestea timp de 15-20 minute.

Oţetul este un tratament foarte eficient pentru picioare obosite, dar nu numai. Compresele cu acest ingredient sunt calmante în cazul întinderilor de tendoane, luxaţiilor şi a altor tipuri de dureri mai serioase. Mai întâi, se încălzesc cantităţi egale de oţet şi apă , îmbibându-se apoi un prosop în lichid. Se stoarce şi se înfăşoară piciorul cu el, lăsându-l să îşi facă efectul timp de cinci minute. Apoi, se face aceeaşi soluţie cu oţet, de această dată rece, urmând acelaşi procedeu.

Seminţele de muştar pot reduce umflăturile şi îmbunătăţesc circulaţia la nivelul picioarelor obosite. Zdrobeşte câteva linguriţe de muştar şi adaugă-le într-un lighean cu apă caldă. Lasa-ţi picioarele să se odihnească în acest lichid timp de zece minute şi vei observa cum umflăturile şi durerile dispar ca prin minune.

 Sursa: Voceaconstantei.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii