Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:02 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Efectele poluării asupra plămânilor și complicațiile bolilor respiratorii

ro

24 May, 2015 00:00 1471 Marime text
De la an la an, bolile care sunt consecinţa poluării mediului înconjurător fac tot mai multe victime în rândul populaţiei. Aerul pe care îl respirăm conține multe substanțe din mediul înconjurător (polen, praf, bacterii, fum, virusuri, substanțe chimice volatile și altele), iar  plămânii sunt cei care trebuie să își mențină activ sistemul de apărare împotriva acestor invadatori cu potențial toxic. Iar alergiile pe care diferite persoane le pot dobândi din cauza acestor substanțe prezente în atmosferă pot duce la scăderea imunității organismului, la ușoare îmbolnăviri, la infecții banale sau chiar la complicații serioase.

Plămânii au rolul de a inspira și expira dioxidul de carbon. Dacă plămânul este bolnav, întreg organismul are de suferit. Medicul primar pneumolog Alina Ştefan, coordonator al Dispensarul TBC, ne-a explicat care sunt problemele care pot apărea la nivelul sistemului respirator în aceste vremuri în care nivelul de poluare este din ce în ce mai ridicat și ce semne ar trebui să ne îngrijoreze:  „Acum, cele mai frecvente sunt bolile alergice, fie că sunt la polen, în anotimpul înfloririi copacilor, fie de la maşinile care circulă, de la construcţiile care au loc în orice anotimp, primăvara în mod deosebit, de la aburul emanat din canalizările care au probleme şi care sunt rezolvate în cursul zilei. La noi, în Constanţa există multe persoane care au alergii la puful de tei. Chiar am primit mai multe adrese din partea unor constănţeni care mi-au solicitat să colaborăm cu Primăria pentru a tăia teii, deranjanți pentru bolnavii cu astm bronşic”, a adăugat medicul pneumolog. Medicul pneumolog îi avertizează pe locuitorii mediilor urbane că aceste alergii pot scădea imunitatea organismului, iar pe acest fond pot apărea de la infecţii banale iniţial, care ulterior au tendinţă de a fi suprainfectate cu bacterii. La început, aceste infecţii sunt uşoare, apar şi trec, însă, în timp, la o frecvenţă din ce în ce mai mare, ele se repetă şi nici nu mai trec atât de repede şi niciodată complet. „Omul poate rămâne cu o transpiraţie constantă sau cu tuse restantă, motiv pentru care trebuie să se adreseze medicului”, ne avertizează specialistul. Într-o astfel de situaţie există suspiciunea unui astm bronşic, afecţiune secundară unor alergii, când se produce o obstrucţie a căilor respiratorii.

Primele semne pe care le poate observa o persoană care ar putea avea o astfel de afecțiune sunt legate de oboseala inexplicabilă și tusea accentuată până când aceasta devine emetizantă – până dă în vărsătură. Acest fenomen apare în cursul nopţii sau dimineaţa devreme. Alergia cauzează o hiperreactivitate bronşică care se manifestă prin episoade frecvente, cu dispnee, cu şuierat în respiraţie. Însă, semnele și simptomele asociate bolilor pulmonare variază de la o persoana la alta și se modifică în timp.

Pneumoniile și pericolul lor

Pneumoniile, afecțiuni destul de grave ale plămânilor, dacă apar la o persoană care nu a fost bolnav niciodată, pot fi grave pentru că afectează sacii alveolari. Pneumonia înseamnă inflamaţia acestor saci alveolari, dar şi a ţesutului din jurul lor. Este o afecţiune care, dacă nu este tratată corect, se poate complica şi poate fi chiar fatală. Asta dacă apare pe un organism afectat deja cu diabet, cancer sau infecţie HIV. „Pneumoniile sunt cu mulţi microbi pornind de la virale, bacteriene, gram-pozitiv, gram-negativ, totul este să ştii care este microbul şi să ştii cum să tratezi”, a mai adăugat medicul pneumolog.

Mai există şi pneumonii de aspiraţie în cazul persoanelor intubate în spital şi care necesită repaus la pat, pneumonii cu fungi, de la aerul condiţionat – pneumonia cu legionella. „Aerul condiţionat trebuie curăţat imediat cum a trecut un sezon pentru că afecţiunile pe care le poate provoca sunt grave”, ne avertizează medicul.

Plămânul cu BPOC, risc accentuat de cancer

Mai există o altă afecţiune a plămânului, bronho-pneumonopatia cronico-obstructivă (BPOC), o boală care apare după 50 de ani pentru că îi trebuie 20 – 30 de ani ca să se formeze. În peste 50% din cazuri apare la fumători. În cazul infecției cu BPOC căile aeriene sunt iritate și roșii și produc prea mult mucus vâscos și lipicios. Pereții căilor aeriene sunt umflați și blochează parțial circulația aerului prin ele. Medicul pneumolog Alina Ștefan spune că o persoană cu o astfel de boală are o tuse cu expectoraţie pe tot parcursul zilei, dar nu şi-o justifică din cauza bolii, sesizează însă că nu mai poate face anumite lucruri pe care le făcea înainte cu uşurinţă (precum igiena personală) și răceşte foarte uşor. De asemenea, pacienții cu boli pulmonare obstructive, cum ar fi BPOC, pot avea dificultăți de respirație. Lipsa oxigenului determină cianozarea pielii iar de-a lungul timpului, deficitul de oxigen poate conduce la diverse deformări ale degetelor sau unghiilor.

Peste această boală se face pneumonie, o boală destul de periculoasă faţă de astmul bronşic pentru că este ireversibilă. Astmul apare în perioada de tinereţe, copilărie şi are cauză clară – alergia. În timp, se poate suprainfecta şi, dacă omul ajunge fumător, poate să devină BPOC. Astmul bronşic evoluează în pusee şi dacă se respectă anumite indicaţii ale medicului – mersul la salină, mersul la munte cât mai des, simptomele se pot ameliora

BPOC diagnosticat la timp înseamnă abandonarea tutunului şi a vieţii pe care ai avut-o înainte de acest diagnostic, dar și tratament complet şi controale repetate pentru monitorizarea bolii. Altfel pot apărea complicaţii cum ar fi bolile cardiovasculare. Pacientul poate să facă infarct miocardic, insuficienţă cardiacă sau pleurezie. „Fumatul asociat cu BPOC are şanse mari să provoace cancer”, ne avertizează specialistul pneumolog.

Sursa foto: boletinboces.wordpress.com
Sursa: Voceaconstantei.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii