Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:52 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Voceaconstantei.ro Prăjitură cu cocos şi ciocolată albă

ro

23 Apr, 2016 17:11 1222 Marime text


V-am mai povestit eu ca imi place de mor nuca de cocos. Ei bine, de mult nu am mai facut o prajitura mai prajitura. Imi era dor sa fac una buna, buna. Si desi suntem la dieta, am zis ca nu o sa fie chiar foc daca reducem cantitatea de mancare pe ziua de azi pentru a o inlocui cu o portie de prajitura. A iesit minunata! Dulce, aromata, insiropata si mai ales cocos! Si am zis tot.

Ingrediente pentru o tava de 24×18 cm (din care au iesit 8 portii generoase de prajitura):

Pentru blat:

  • 3 oua
  • 100 g zahar
  • 100 g faina
  • 30 g de ulei
  • o lingurita de praf de copt
  • esenta de vanilie
  • un praf de sare

Pentru crema:

  • 100 g ciocolata alba
  • 120 g nuca de cocos macinata
  • o cutie de lapte condensat (se poate inlocui cu smantana pentru frisca indulcita cu zahar pudra)
  • 60 g ulei de cocos
  • 35 g zahar pudra

Pentru blat, preincalzim cuptorul la 180 grade celsius.

Intr-un bol incapator mixam ouale cu zaharul pana isi dubleaza volumul si se albesc. Adaugam in fir subtire uleiul si mixam la viteza mica. Adaugam faina cernuta impreuna cu praful de copt si sarea. Incorporam usor cu o spatula pana obtinem un aluat omogen. Adaugam esenta de vanilie si amestecam inca un minut. Turnam in tava tapetata cu hartie de copt si unsa cu unt topit sau putin ulei.

Dam la cuptor pentru 20 de minute sau pana trece testul scobitorii. O scoatem din cuptor si o lasam 10 minute la racit in tava.

Pentru crema, topim ciocolata alba impreuna cu uleiul de cocos, apoi il lasam 5 minute sa se racoreasca. Amestecul va fi lichid, dar nu e motiv de ingrijorare, pentru ca se va intari mai tarziu. Dupa cele 5 minute, turnam laptele condensat si amestecam cu un tel. Spuneam la lista ingredientelor ca se poate inlocui cu 350 ml de smantana pentru frisca indulcita cu 3-4 linguri de zahar pudra. Pur si simplu se pune zaharul pudra in frisca lichida si se amesteca cu o lingura – nu se mixeaza. Separat, intr-un bol amestecam cocosul macinat impreuna cu zaharul pudra si le adaugam apoi peste crema lichida. Amestecam bine si dam de-o parte.

Cu coada unei linguri de lemn facem niste gauri in blat, dupa care turnam crema de cocos, care este foarte lichida.

Distribuim uniform avand grija sa acoperim bine toate gaurile.

Dam la frigider pentru minim 2 ore.

Dupa ce o scoatem de la frigider, ornam prajitura cu ciocolata rasa. Sau daca preferati cu ciocolata topita distribuita uniform peste prajitura.

Sursa: Voceaconstantei.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii