Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou fel de a gândi

ro

29 Jun, 2017 22:45 2440 Marime text
Trebuie să învăţăm să trăim într-o societate a compromisurilor, fără a ne compromite.

Trebuie să nu ne mulţumim cu puţin, fără a fi nemulţumiţi, şi trebuie să înţelegem că orice condiţionare pe care o acceptăm şi ne-o auto-impunem poate fi de-condiţionată sau re-condiţionată pozitiv şi, ceea ce este încă şi mai important, trebuie să devenim conştienţi de disponibilităţile unice cu care am fost înzestraţi, hotărând limpede cine suntem şi ce anume vom deveni, în loc să ne supunem, pasivi, condiţiilor şi influenţelor din jur.

Nu trebuie să ne lăsăm condiţionaţi într-aşa o măsură încât să creştem, să trăim, să muncim, să ne căsătorim, să ne retragem din activitate şi să murim conform unei formule stabilite de familie, de mediu sau de instituţiile existente. Altfel, nu ne rămâne decât să ne scriem de pe acum un epitaf care ar suna cam aşa: „Mort la douăzeci de ani, îngropat la şaptezeci."

Trebuie să te programezi pentru succes, pentru că acele împrejurări şi condiţionări care te abat de pe drumul succesului sunt create de oameni, nu de un destin imuabil. Ele sunt artificiale şi eronate. Sunt rezultatul lipsei de imaginaţie şi nu trebuie lăsate să intre în joc ori de câte ori vrei să-ţi dezvolţi imaginea pe care o ai despre tine însuţi.
Poţi face acest lucru transferându-te ne teritoriul realizărilor. Cu ajutorul unui nou fel de a gândi, devii de neoprit. Acest nou fel de a gândi se conturează, pur şi simplu, ca produs al hrănirii corespunzătoare - pozitive - a minţii. Hrana trebuie administrată în mod susţinut şi repetat.
Succesul este rezultatul atitudinilor, iar atitudinile nu sunt altceva decât deprinderi de gândire. O asemenea deprindere nu este un instinct, ci o reacţie provocată prin repetare.

Colin Turner
Sursa: Născut pentru succes - Editura TEORA

Sursa: Astrocafe.ro


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii