Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cunoaşterea originară

ro

17 Aug, 2017 22:30 2281 Marime text
Dacă doriţi să vă regăsiţi pacea sufletului, calmaţi-vă imediat. Ţin să adaug acest lucru. Nu căutaţi adevărul. În orice căutare ego-ul deţine partea cea mai mare. Numai el v-a ocupat esenţa. Pierdeţi-vă, abandonaţi-vă eul. Încetaţi să mai credeţi în personalitatea voastră.

Nu vă mai identificaţi cu ceea ce este superficial, trecător, fals. Renunţaţi la a mai imita ceea ce vă imaginaţi că sunteţi. Smulgeţi masca pe care societatea v-a lipit-o de faţă.
Atunci când mirajul ego-ului va fi spulberat, când eul va fi atins, veţi zări ceea ce sunteţi cu adevărat. Este o condiţie absolută. Moartea eului permite sinelui, esenţei, să se manifeste. Precum naşterea germenului coincide cu distrugerea seminţei, lotusul sufletului nu îşi deschide petalele decât după ruperea găoacei, a eului. Reţineţi aceasta şi nu o uitaţi nicicând.

Pentru a fi ceea ce sunteţi, trebuie să încetaţi a mai exista. Imortalitatea vi se va revela în schimbul morţii derizoriului. Picătura de apă devine ocean când se pierde în el. Sunteţi sufletul, dar căutându-l nu veţi întâlni decât dorinţă. Aceasta impregnează şi dictează totul în viaţa voastră. Aspiraţi în permanenţă să deveniţi cineva, să căpătaţi ceva. Sunteţi într-o alergare fără sfârşit. Nici unul dintre voi nu acceptă să stea liniştit. Nimeni nu se mulţumeşte cu ceea ce este şi cu ceea ce are.
Aceasta arată că sunteţi roşi de o nemulţumire uşoară dar permanentă şi că sunteţi urmăriţi de o nostalgie a cărui obiect adevărat îl ignoraţi. Orice aţi face, insatisfacţia persistă. Setea abia potolită îşi face din nou drum spre voi, deoarece dorinţa este în sine, totdeauna, îndreptată spre ceea ce vă lipseşte, ceea ce fuge de voi. Dorinţa este precum orizontul, care dă înapoi pe măsură ce avansaţi, pentru simplul motiv că nu există. Este o halucinaţie. În caz contrar l-aţi putea atinge. El, orizontul, nu este nici real, nici ireal, este doar aparenţă, iluzie optică, vis sau efect al imaginaţiei voastre. Este inutil să mergeţi sau să alergaţi, nu-l veţi atinge niciodată.

Falsul este opusul adevărului. Totuşi lumea iluzorie, maya, nu este contrariul universului real, nu este decât valul său. Dorinţa nu este inversul esenţei, al lui Atman, ci ceaţa care îl disimulează şi îl sustrage vederii noastre. Suspinaţi după ceea ce nu sunteţi şi din această cauză deveniţi orbi şi nu vedeţi ceea ce sunteţi. Dorinţa a căzut precum o cortină groasă asupra sufletului şi v-a lovit cu amnezie, a făcut din voi nişte amnezici. Vorinţa de a fi altceva decât ceea ce suntem, ne împiedică să ne cunoaştem propria realitate.

Dacă goana după iluzii s-ar opri doar şi pentru un moment, fiinţa voastră profundă s-ar manifesta imediat, precum soarele a cărui splendoare radiază de îndată ce norii se spulberă. A face dorinţa să tacă, a înceta de a mai urmări o identitate de împrumut este ceea ce eu numesc meditaţie, dhyana. Este; şi ce minune trăieşti atunci când descoperi ce eşti cu adevărat! Nu-ţi mai rămâne nimic de dorit, va simţiţi copleşiţi. Revelaţia sufletului este o îndestulare totală, o mulţumire perfectă, deoarece nimic nu mai lipseşte.

Gândul este o cârjă, un semn de ignoranţă. Cunoaşterea autentică este lipsită de reflectare, ea este viziunea directă. Raţionarea nu vă conduce niciodată la real. Doar conştiinţa pură şi tăcută, vidă de gânduri, permite accesul la Unul, Totalitatea. Cunoaşterea nu este o performanţă, un proces, ci o descoperire. Nu trebuie să o căpătaţi, ci trebuie să o revedeţi, să o regăsiţi, să o scoateţi din uitare. Ea nu v-a lipsit niciodată, ea a fost totdeauna prezentă, precum un izvor astupat pe care trebuie să-l eliberaţi, să-l degajaţi.

Săpaţi în voi înşivă şi apa vie va ţâşni din profunzime. Cunoaşterea originară care este natura voastră profundă, este ascunsă sub pietrele şi nisipul gândurilor voastre. Eliberaţi-vă şi lăsaţi fluviul strălucitor al conştiinţei să curgă în voi. Nu vă adresaţi exteriorului pentru a şti ce anume sunteţi. Priviţi în voi, adică meditaţi. Atenţia justă, adevărată, vigilenţa, luciditatea asiduă, vor evacua brumele, vor stinge gândurile. Curăţaţi-vă mentalul şi ceea ce veţi şti atunci va fi cunoaştere.
Osho
Sursa: MEDITAŢIA- CUNOAŞTEREA DE SINE

Sursa: astrocafe.ro​
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii