Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:55 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vremea s-a încălzit! Pe cine avertizează Poliţia Română

ro

18 Mar, 2016 12:12 553 Marime text

Având în vedere că vremea s-a încălzit, iubitorii mișcării pe două roți au început să își scoată bicicletele de la ,,hibernare”. Pentru un trafic în condiții civilizate și de siguranță, bicicliștii trebuie să respecte regulile de circulație și să se echipeze corespunzător.

Poliția Română recomandă tuturor celor cărora le place să meargă cu bicicleta:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant);

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă;

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul;

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Poartă cască de protecţie. Îți poate salva viața.;

Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers;

Nu transporta pe bicicletă altă persoană.

Ti-a placut articolul?

Comentarii