Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:12 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Votul pe buget în Parlament va fi în ziua în care Klaus Iohannis îşi va depune jurământul

ro

08 Dec, 2014 12:50 670 Marime text
Premierul Victor Ponta a anunțat, astăzi, că va veni cu proiectul de buget în Parlament vineri, 12 decembrie, atunci când va avea loc o ședință specială.

Premierul a precizat că „în cursul zilei de luni, marţi cel târziu, se vor finaliza negocierile cu partanerii internaţionali, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, pe liniile principale anunţate, şi anume un buget pe 2015 care să prevadă foarte clar că nu se adaugă niciun fel de taxă şi impozit şi că se acoperă toate măsurile de creştere economică şi protecţie socială anunţate deja, precum reducerea CAS, scutirea de impozit a profitului reinvestit“.

„Aceste discuţii le avem azi şi mâine, iar bugetul va fi transmis cel mai probabil vineri dimineaţă, după ce finalizăm şi includem toate amănuntele tehnice, către Parlament. Dacă vineri dimineaţă pleacă către Parlament, în urma unei şedinţe speciale pe care o vom avea probabnil vineri la ora 9.00, Parlamentul are timpul necesar pentru a-şi îndeplini propriile proceduri de depunere a amendamentelor, dezbaterea în comisii şi adoptarea în plen”, a precizat Victor Ponta.

Conform programului propus de Victor Ponta bugetul va fi votat pe 21 decembrie. „Votul final, în programul pe care noi l-am structurat, dar care va fi stabilit de conducerea Parlamentului, votul final va fi 21 decembrie, zi în care oricum parlamentarii se reunesc pentru depunerea jurământului de către domnul Klaus Iohannis“, a declarat Victor Ponta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii